octombrie 30, 2008

The secret


click it!

Nu ştiu cu ce să-ncep...


Tu simţi vreodată că ai atât de multe de spus şi totuşi nu ştii de unde să începi? Eu mereu simt asta. Simt că îmi fierbe sângele în vene şi mi-aş dori să spun tot ce mă doare, aş vrea să ţip, ca să fiu sigură că m-ai auzit. Aş vrea aşa de mult să plâng... şi totuşi, nu curg lacrimi... Îmi este frică, nu ştiu dacă ascund aşa de bine ceea ce simt. Mi-e teamă de ce va zice lumea dacă mă va cunoaşte cu adevărat.
Ţie ţi se întâmplă să nu te înţelegi? Să nu ştii de ce simţi ceea ce simţi? Ţi se întâmplă să fii nesigur?
Eu simt adesea o tristeţe care mă doboară, e mai tare decât mine şi iese mereu la suprafaţă. Mă contrazic aşa de des, încât nici nu mai ştiu care e adevărul din adâncul inimii mele.
Mi-e teamă de mine. S-au adunat prea multe rele în sufletul meu mic... Atât de multe, încât nu ştiu cu ce să încep...

octombrie 24, 2008

Viaţa mea


Viaţa e făcută din nimicuri. Nimicurile alea care contează atât de mult pentru suflet!
Câteodată, suntem fericiţi, alteori suntem atât de trişti încât nu vrem să ne mai gândim la nimic.
Stiţi ce înseamnă pentru mine viaţa?
Zâmbetele celor dragi mie, iubirea lui, înseamnă ploaia de dimineaţă care îmi strică freza îmbibată de fixativ şi soarele care mă mângâie vara pe spate. E toamna şi iarna şi vara.
E petrecerea aia fără sfârşit şi rimelul care a inceput să curgă, e muzica pe care o ascult , este cel mai frumos dans.

Îmi place să cânt, şi să visez, îmi place noaptea, îmi plac vrăbiuţele care îmi cântă zi de zi sub fereastră, îmi place sinceritatea.

Viaţa mea însamnă putere, convingere, puritate. Este adevăr.
Viaţa mea înseamnă fericire!

octombrie 11, 2008

Tablou de Bucureşti



Ce întunecat îmi pare Bucureştiul ăsta... E trist. Este asemeni unui bătrân obosit de viaţă, care deşi mai poartă o sclipire în ochii plânşi, ar vrea parcă să moară...
Un bătrân fără viitor, fără nepoţi, înconjurat de suflete rele şi multe gunoaie...
Bucureştiul este o îmbinare fără armonie a geamurilor înalte de sticlă, fumurii, şi clădirile vechi, cu tencuiala căzută.
E iarba din parc pe care toţi o calcă fără milă şi florile ofilite din glastrele de pe pervaz.
Este sărăcie.
E lipsă de respect.
E mizerie.
E durerea din ochii copilului de la colţul străzii şi răutatea din buzunarul celui din bmw.
Bucureştiul este frica zilei de mâine.
Ruşine să le fie copiilor lui!

octombrie 09, 2008

Aţipire


Mă pierd între vis şi realitate, între noapte şi zi, alerg după stele, mă zbat... Mă pierd...
Închid ochii. E întuneric aici. Doar chipul tău pot să-l zăresc printre umbre, doar tu eşti acolo. Eşti tu mereu, doar tu, cu acelaşi zâmbet şiret, cu acelaşi miros dulce şi aceiaşi ochi blânzi, în spatele cărora se ascunde imensitatea de gânduri.
Poate sună ciudat, dar când închid ochii... te văd. Şi văd tot ce e în tine, tot ce ascunzi, îţi văd tristeţea, şi inima... Da, îţi văd inima... Şi văd că porţi dragoste cuiva. Oare... mie, iubitule?
Nu mi-e clar.
Ce vag e totul în întuneric. Nu suport momentul ăsta de aţipire. Nici vis, nici realitate...

octombrie 04, 2008

Dragă iubite,

Nu am să-ncep cu "te iubesc" ca-n fiecare seară,
În seara asta nu-mi eşti drag şi-am inima amară.
În seara asta plâng, la fel ca şi aseară,
Precum o lumânare cu lacrima-i de ceară.

Mi-eşti mult prea drag, iubite, şi tremur, şi mi-e frică,
Şi simt că-n lumea asta mare, eu totuşi sunt prea mică;
Este ciudat că nu auzi în noapte inima cum strigă,
Doar ochii tăi vor mai putea durerea să mi-o stingă.

E cam târziu sa-mi spui acum că mă iubeşti, şi totuşi eu aştept,
Dar timpul vieţii fuge nebuneşte. Iubite, să nu fii prea lent.
Îţi spun că totul trece, şi când o zic îmi sare inima din piept,
Aş vrea să fug şi să te uit, dar nu pot să te pierd!