Paştele

Nu sunt o persoană religioasă, şi nici cu credinţa nu mă omor prea tare, dar anul ăsta... chiar am simţit că e sărbătoare.
De obicei, Paştele era un motiv de cumpărat bere şi seminţe şi de ieşit la o bârfă sau la o petrecere. Era o zi ca oricare alta, singura excepţie fiind faptul că aveam un motiv bun să mergem la distracţie.
Dar anul ăsta a fost altfel. Poate pentru că l-am făcut la ţară, iar acolo se zice că sunt păstrate mai bine tradiţiile.

Am făcut tort (bine, a fost un experiment cam eşuat, dar intenţia contează:D), am ajutat la făcut prăjituri, am trecut şi pe la biserică, am fost împreună cu familia... Totul a decurs exact cum ar fi trebuit.

Sunt frumoase sărbătorile...

Problema gunoaielor

Cică "aruncă-ţi hârtia la coş"...
Să ştii că eu aş arunca-o la coşul de gunoi întotdeauna. Păcat că imediat după ce mă hotărăsc că trebuie să arunc ceva, vine întrebarea: "auzi, da' coşul unde e?"

Sunt penibile campaniile astea cu "păstraţi oraşul curat", "nu aruncaţi gunoaiele pe jos"
şi alte exemple de genul...

Păcat de oamenii cu intenţii bune, care chiar sunt hotărâţi să facă ce trebuie, oameni pregătiţi pentru civilizaţie şi respect...

Mesaj pentru ăştia de la primării: puneţi, mă fraţilor, mână de la mână şi mai plantaţi si voi nişte coşuri de gunoi prin capitală...
Şi dacă vă plictisiţi stând toată ziua în scaunul de primar, vă recomand un site să jucaţi un joc:
http://www.orasulcuratluna.ro/

În ringul de box

Astăzi, iar e meci de box.

Într-un colţ, e copilul fericit, nebun, care poate să plângă în voie când doreşte şi cum doreşte, care abia aşteaptă să fie mare, poate să ţipe, să se joace în noroi şi să sară în ce baltă vrea el. Nimeni nu poate să îl oprească. În lumea lui, e invincibil. E cel mai bun.

În celălalt colţ, stă un adult cam posomorât, cam agitat. A început să aibă riduri pe obraji şi în colţul ochilor. Stă încrunat şi gândeşte o problemă. Şi e aşa de absorbit şi de ocupat cu problema lui, că nici nu îşi dă seama că meciul a început.

Copilul, profită de neatenţia adultului, şi îl loveşte din plin cu un zâmbet minunat. Cel mare se bosumflă. Între atâtea probleme ce să caute un zâmbet!? Aşa că adultul se apucă de gândit. Se gândeşte la o schemă ca să scape de copil. Începe să îl atace cu "nu ai voie", "eşti prea mic", "aşteaptă să mai creşti". Auzind acestea, copilul începe să plângă. Îşi doreşte să crească. Ce trist şi neînţeles se simte...

Dar îşi aduce aminte de visul lui. Azi îşi doreşte să învingă, şi ştie că el e cel mai bun. Aşa că îşi recapătă forţele şi atacă din nou. De data asta o să facă o capcană. Sapă repede cu lopăţica o goapă în nisip. E murdar din cap până în picioare, şi nu îi pasă că îl vede toată lumea din sală. Adultul, de la atâtea griji şi gânduri, nici nu a observat, şi îi alunecă piciorul chiar în gropiţa puştiului.

Ce penibil! Să îl vadă toată lumea aşa murdar... Cum o să se ducă el la muncă în halul ăsta? Ce o să zică soţia? Ooff, şi erau şi pantalonii ăia buni, de 200 de dolari... Aşa ceva nu ştiu cum s-a putut întâmpla! Copilul ăsta e un neobrăzat. Trebuie pedepsit.

Dar chiar în momenul ăsta, gongul a bătut. S-a terminat prima rundă. Publicul îi aplaudă pe cei doi, neştiind încă cine ar putea fi câştigătorul.

Dar mai sunt multe runde până la final. Chiar sunt curioasă cine o sa câştige.

Matematica iubirii

În matematică, totul e simplu. În matematică, întotdeauna 1+1=2, regulile sunt mereu la fel, nimic nu se schimbă, nimic nu se pune la îndoială.

În iubire, e ceva mai complicat să înveţi adunarea asta cu 1...

Sunt două posibilităţi:

- 1+1=1

- 1+1=2

În primul caz, lucrurile stau foarte bine. Matematica iubirii aşa trebuie să fie, iar cei doi trebuie să formeze un întreg, să se completeze.

Mai grav e în al doilea caz. Dacă tu+el/ea=2, păi asta e foarte rău. Înseamnă că fiecare e cu treaba lui, fiecare are drumul lui, nimic nu este comun, nimic împreună... Matematica voastră cam scârţâie...

Fraţilor, învăţaţi să calculaţi... e mai frumos când 1+1=1.

Hai să fugim!

Auzi... m-am hotărât să-ţi zic ceva. Mă gândesc de mult la asta, dar nu ştiam cum să îţi spun, de unde să încep... Nici acum nu ştiu, dar o să îţi zic cât mai simplu.

Hai să fugim! Hai să fugim departe, undeva unde să fim doar noi, unde să nu existe ani, nici zile, nici secunde... Undeva la mare, unde nu mai există sfărşit. Să fim doar noi şi marea...

Aş vrea să plecăm goi. Fără bani, fără păcate, fără rele. Şi aş vrea să plecăm cât mai repede. Acum dacă se poate. Hai să ne facem bagajele! Un costum de baie ne ajunge. Aa, şi sufletele... Ia-le, ia-le, că le-am ţinut prea mult în debara, cred că s-au plictisit şi ele de la atâta întuneric. Uite, al meu îmi spune că abia aşteaptă să vadă marea...

Grăbeşte-te, nu vreau să ne mai ţină nimic aici, vreau să mă văd urcată-n tren...

Mi-e dor de mare, iubitul meu... Mi-e dor şi de tine.

Hai să fugim!

Arssura- Oricum

Lumea e rea, ştii bine, aşa a fost mereu,
Oricum nu fi dezamăgit, că poate fi şi mai greu.
Unii sunt egoişti şi stau ascunşi după fum,
Tu-i vezi. Dar iartă-i, oricum.
Dacă eşti sincer şi cinstit, unii te-nşeală acum,
Tu-ncearcă să fii sincer, oricum.
Dă lumii tot ce ai mai bun şi nu va fi de-ajuns, nicicum,
Tu dă tot ce-ai mai bun, oricum.
Dacă eşti prea fericit, oamenii pot fi geloşi,
Tu caută să fii fercit, oricum.
Binele care îl faci azi, îl primeşti mâine ca reproş,
Tu fă bine în continuare, oricum.
Dacă ai succes, vei avea duşmani mereu,
Tu caută succesul oricum.
La urma urmei, totul e între tine şi Dumnezeu,
N-a fost niciodată între tine şi lume, oricum.

Îngerii nu mai ştiu să zboare

Îngerii nu mai ştiu să zboare... ce păcat. Au început să-şi rupă aripile în gardul cu sârmă ghimpată al fericirii, când încearcă să treacă de el.

Şi tu, îngerul meu, şi tu faci la fel. Loveşti mereu în poartă cu aripa şi nu-ţi deschide nimeni. Loveşti neîncetat, dar se pare că fericirea a obosit şi nu prea are chef de musafiri. Diseară o să vii la mine şi o să plângi ca ieri, că aripile tale au obosit, că nu mai ai putere. Iar eu o să te primesc, pentru că ştiu că o să pleci zâmbind.

Dar, înger scump, nu te mai duce iar să baţi la fericire... O să-ţi zdrobeşti din nou aripa-n uşa ei. Las-o să se odihnească. Sunt prea mulţi îngeri lângă casa ei, care bat la fel ca tine neîncetat. Aşteapt-o, nu mai insista.

Nu-ţi rupe şi tu aripile în gardul cu sârmă ghimpată... şi nu uita să zbori, eşti înger.

Ciudat

Poate că o să citeşti într-o zi ce am scris şi nu îţi vei da seama că e pentru tine.
Mi se pare ciudat că stăm aşa de aproape, şi în acelaşi timp, suntem departe una de alta. Mi se pare ciudat că plângem la aceleaşi filme, că ne impresionează aceeaşi poveste sau că râdem la aceeaşi poantă.
Mi se pare ciudat că spunem aceleaşi lucruri în acelaşi timp şi că ne ofticăm la aceleaşi faze.
Ciudat, dar ascultăm aceeaşi muzică: hip-hop.
Se zice că "Prietenii sunt aceeaşi minte în corpuri diferite". Dar ştii ce e cel mai ciudat? Noi nu mai suntem prietene...

Păcat.

Şi ce dacă...

Într-o zi, mi-ai spus că sunt o prefăcută. Mi-ai zis că nu ştiu să trăiesc adevărata vârstă pe care o am, că vorbesc prea mult din cărţi, iar suferinţa mea este cât se poate de falsă, vorbesc despre ea doar ca să par interesantă.
Dar nu-i aşa, prietena mea. Eu nu am nevoie să îmi decorez viaţa cu miniuni ca să par altceva decât ceea ce sunt.
Şi dacă plâng, plâng pentru că mă doare. Iar dacă zâmbesc, zâmbesc pentru că te văd fericită. Tu ai uitat de mine, acum ai alţi prieteni. Dar eu nu îţi port pică; eu am rămas cu vorbele mele din cărţi şi filosofiile despre viaţă.
Şi ce dacă... Zâmbesc pentru că eşti fericită.

Câteodată, totul e mai clar...

Căteodată, totul e mai clar... La propriu.

Ieşi pe stradă şi blocurile se văd mai bine, este contrast între culoarea lor umedă, murdărită de ploaie, şi culoarea geamurilor cu tocărie albă. E înnorat, iar şoseaua nu mai e ca altădată: nicio umbră, nicio pată de benzină, o culoare uniformă, un gri intens... prea intens.

Te uiţi la oameni... toţi sunt la fel. Aceleaşi riduri in colţul gurii... aceleaşi riduri în jurul ochilor, aceeaşi piele bătrână şi prăfuită de oboseală... Doamne, au uitat să râdă oamenii ăştia! Au uitat să cânte, au uitat să iubească. Se vede în privirea lor îngheţată; se vede în ridurile de pe frunte. Toţi sunt la fel...

După ploaie, totul e mai clar. Şi la figurat.

Văd în sufletul meu că e mai clar. După ploaie, vezi câţi au fugit de lângă tine de teamă, vezi câţi s-au ascuns la adăpost, vezi că le e bine acolo la căldură, şi zâmbeşti că le e bine... iar apoi vezi că lângă tine nu mai e nimeni. După ploaie se vede adevărul. Câteodată, am nevoie de ploi. Altfel, aş uita că sunt singură şi aş fi fericită...

Câteodată, totul e mai clar...

Tardiv

Inima mea încă mai bate-n tine,
Încă mai simt un tremur ce cântă surd în mine,
Te-aştept şi încă sper să nu lipseşti prea mult,
Tăcerea ta ucide - e freamăt de mormânt.
M-alină-n noaptea sumbră un zâmbet strâmb şi mut,
Este tardiv să plângi, tardiv să te ascult...