Mă pierd în visare...
Mă pierd într-o stare dulceagă de bine, învăluită de fantezie. Mă rup uneori de realitate şi mă cuibăresc în sânul iluziei. Deşi e o senzaţie ciudată, îmi place aşa de mult... Simt că zbor şi nu ştiu unde, simt o energie grozavă cum îmi străbate tot corpul, îmi gâdilă simţurile şi îmi dilată pupilele într-un negru mult prea stins.
Îmi zvâcnesc tâmplele, mi se accelerează pulsul.
Îmi vibrează întreaga fiinţă, trupul se zdruncină, amorţit şi anemic, mult prea slăbit sub bătăile grele ale inimii, spiritul se descătuşează de orice inhibiţie, în minte totul e răvăşit, iar sufletul zboară... se înalţă deasupra mea, deasupra întregii raţiuni, acaparându-mă într-un vârtej de emoţii.
Mă plimb pe valuri. Sunt detaşată de orice, sunt liberă şi visez. O visare ce depăşăşte orice imaginaţie, nu are limite, nu are bariere.
Mă pierd în visare şi îmi place mult prea mult... Îmi place mult prea mult... şi mă pierd din nou în visare...
