noiembrie 25, 2008

Prima leapşa pentru mine:x


Am fost tare fericită să primesc prima leapşa de la DreamerGirl, un joc în care mi se cere să aleg trei momente pe care să le pot retrăi ori de câte ori doresc.
Aşa că am dat un search prin amintirile cele mai frumoase şi m-am oprit la:

-perioada în care nu îmi păsa cât e ceasul, pentru că aveam tot timpul din lume la dispoziţie (sau cel puţin aşa credeam atunci)- copilăria. Aş vrea să simt iarăşi fericirea de atunci, aş vrea să ma joc de-a v-aţi ascunselea de dimineaţa până seara, aş vrea să îi văd pe ai mei râzând cu poftă când făceam câte o gafă şi mi-ar plăcea să mai fiu din nou croitoreasa cea mai pricepută pentru păpuşile mele, sătule probabil de atâta machiaj cu carioca şi cafele din apă şi pământ

-momentele în care nu eram conştientă că în jurul meu există răutate şi oameni falşi, acea perioadă când credeam că sunt cea mai norocoasă persoană din lume pentru că am cei mai buni prieteni

-ciocolată cu rom şi gumiţă Turbo la 50 de lei, ou Kinder cu surpriză de-aia galbenă şi pufuleţi

Într-un cuvânt... copilărie. Cea mai frumoasă perioadă din viaţa unui om.

Fericire pe stânci


Aş vrea să spun că sunt copil. Şi totuşi, nu-s.
Se întâmplă des să simt că nu mai ştiu să visez; vreau să zbor, dar din negură apare îngerul întunecat care îmi taie aripile de fluture.
Câtă nevoie simt să urc pe stânci şi să privesc marea, ştii? A învăţat cântece special pentru mine şi îmi cântă de fiecare dată când valul i se sparge la ţărm. Îmi place să o privesc de acolo de sus, de pe stâncă. Îmi place să o ascult. Şi când îmi spune că e singură... o contrazic. Şi cânt şi eu cu ea.
E prietenă bună şi are grijă de sufletul meu. Nu m-a trădat niciodată, nu m-a minţit, iar când îi vorbesc... mă mângâie cu o briză caldă, şoptindu-mi că mă înţelege.
Ce suflet fericit am!
Dar când cobor de pe stâncă, aş vrea să fiu din nou copil. Şi totuşi... nu-s...

noiembrie 13, 2008

Scrisoare


Iubite, simt că totul trece. Simt că viaţa aleargă şi ne târăşte după ea. Suntem legaţi de mâini şi de picioare, aşa că nu putem face nimic ca să îi schimbăm traseul. Ne târăşte pe unde vrea ea... Câteodată, ne târăşte prin pietre, prin noroi... Câteodată, ne duce la mare... Alteori, spune ceva. Şi Doamne, ce limbă ciudată vorbeşte! Ar trebui să fii atent, iubite, la ce are să îţi spună. Poate că nu vei înţelege din prima, dar ea cu siguranţă va mai repeta.
Îţi place viaţa, dar uneori te gândeşti că e prea aspră, ţi-ai dori să te lepezi de ea. Dar să ştii că nu îţi doreşti bine. Viaţa ta, aşa cum este ea, să ştii că îşi doreşte foarte mult să nu te facă să suferi, ar vrea să te plimbe doar pe unde îţi place ţie.
Câteodată, apucă pe un drum pietros, dar nu cu rea intenţie. Pur şi simplu se rătăceşte. Să ştii că ai putea să o mai ajuti uneori să te ducă acolo unde vrei tu. Dacă nu găseşte traseul potrivit, ajut-o.
Fii mai fericit, iubitul meu! Ceea ce simţi tu în sufletul tău zi de zi este hrana vieţii tale. Hrăneşte-o cu bunătate, cu iubire, cu zâmbete. Încearcă să îi vorbeşti, iubite, dacă simţi că nu vă mai înţelegeţi. Sunt sigură că te va asculta.
Preţuieşte-ţi viaţa, pentru că e una singură. Altă dată, nu vei mai avea ocazia să faci ceea ce îţi doreşti să faci. Preţuieşte-ţi viaţa!

Şi acum, ca o paranteză, scumpul meu... Ai vrea să fiu eu viaţa ta? Promit că o să caut cele mai frumoase căi pentru noi.

Te iubesc.