Mi'aş dori să fii reală, să fii aici lângă mine, să îmi simţi lacrimile şi bătăile inimii. Astăzi a fost o zi ploioasă şi înnorată, iar spiritul meu vesel de ieri, s'a schimbat odată cu vremea... de ce, nu prea înţeleg.
Cred că am început să mă schimb. Mă îngrozesc la gândul că lumea e aşa de mare, eu sunt atât de mică; există o grămadă de drumuri, dar numai unul duce spre fericirea adevărată. Şi mi'e teamă să nu greşesc. Vreau o răsplată bună şi dreaptă pentru părinţii mei, vreau să îl iubesc pe fratele meu aşa cum merită, vreau prieteni! Mulţi prieteni. Adică cunoştinţe. Prieten- mi'ar ajunge numai unul.
Simt nevoia să vorbesc cu cineva care să mă asculte şi care să mă înţeleagă. Nu ştiu care e problema, dar ştiu că aştept un răspuns, o părere, un sfat...
Uneori, am impresia că uit ce inseamnă bucuria lucrurilor simple: să privesc cum plouă, să miros o floare, să mă plimb, să iubesc... Ce nedrept mi se pare totul! Eu pot să fac orice, pe când alţii nu au putut niciodată să privească cum plouă, sau să asculte briza ondulată a mării, sau să se plimbe altfel decât într'un cărucior cu rotile. Ironia sorţii... fiecare se plânge pe el, în loc să se gândească la faptul că alţii niciodată nu vor putea avea nici măcar atât...
De ce mă gândesc la lucrurile astea? Aş vrea să mai găsesc pe cineva, la fel ca mine, care să se întrebe de ce, căruia să îi pese mai mult decât le pasă altora, o persoană care să zâmbească tuturor, chiar dacă sufletul plânge.
Cred că am găsit şi problema, recitind ce am scris. Mi'aş dori un prieten.
Îţi mulţumesc, prietena mea de nicăieri, că m'ai ascultat cu atâta atenţie şi interes. Poate cândva, te vei materializa... Eu încă te aştept:)
