Se afișează postările cu eticheta intelegere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta intelegere. Afișați toate postările

mai 14, 2008

Nebuna din troleu


Eram ieri în acelaşi troleu care mă poartă-n braţe până la liceu. Alături, un băieţel bosumflat se ascundea după fusta bunicii, spunându-i că "aia" se tot uită la el şi "râde ca proasta". Bătrâna îi zâmbeste dulce şi îi spune: "Las-o mamă, nu vezi că e nebună?"

Mă uit spre "aia", iar ea se uită spre mine. Într-adevăr, lume, e nebună. O formă a nebuniei pe care şi voi o înţelegeaţi cândva. E nebună de fericire...
Ce boală frumoasă... Ea s-a blocat cu zâmbetul pe buze. Şi râde în neştire, e aşa fericită încât nici nu îi pasă că toţi o privesc şi se întreabă ce o fi păţit "săraca de ea".

Taci, taci! Nu îţi vărsa şi tu veninul în lumea ei, fiinţă cu suflet rece! Las-o să se bucure de viaţă. Nebuni sunteţi voi, cei care nu o înţelegeţi!

mai 06, 2008

Perfect nu există...


Dacă soarele nostru ar apune vreodată,
Să nu cauţi alt soare, să nu vrei altă fată,
Să nu pleci în trecut, să nu mă uiţi niciodată,
Eu n-am să te uit…

Dar îmi e teamă, mai stau şi gândesc,
Fericirea e totul, lângă tine-o găsesc,
Lânga mine-o găseşti, totul este perfect,
Dar perfect nu există…

Umbre cu suflet sunt toţi pe pământ,
Noi suntem altfel, un suflet şi-un gând,
Împreună un cântec. Îi auzi fredonând?
Eu îi aud…

aprilie 07, 2008

Şi ce dacă...

Într-o zi, mi-ai spus că sunt o prefăcută. Mi-ai zis că nu ştiu să trăiesc adevărata vârstă pe care o am, că vorbesc prea mult din cărţi, iar suferinţa mea este cât se poate de falsă, vorbesc despre ea doar ca să par interesantă.
Dar nu-i aşa, prietena mea. Eu nu am nevoie să îmi decorez viaţa cu miniuni ca să par altceva decât ceea ce sunt.
Şi dacă plâng, plâng pentru că mă doare. Iar dacă zâmbesc, zâmbesc pentru că te văd fericită. Tu ai uitat de mine, acum ai alţi prieteni. Dar eu nu îţi port pică; eu am rămas cu vorbele mele din cărţi şi filosofiile despre viaţă.
Şi ce dacă... Zâmbesc pentru că eşti fericită.

martie 13, 2008

Draga mea prietenă de nicăieri...


Mi'aş dori să fii reală, să fii aici lângă mine, să îmi simţi lacrimile şi bătăile inimii. Astăzi a fost o zi ploioasă şi înnorată, iar spiritul meu vesel de ieri, s'a schimbat odată cu vremea... de ce, nu prea înţeleg.

Cred că am început să mă schimb. Mă îngrozesc la gândul că lumea e aşa de mare, eu sunt atât de mică; există o grămadă de drumuri, dar numai unul duce spre fericirea adevărată. Şi mi'e teamă să nu greşesc. Vreau o răsplată bună şi dreaptă pentru părinţii mei, vreau să îl iubesc pe fratele meu aşa cum merită, vreau prieteni! Mulţi prieteni. Adică cunoştinţe. Prieten- mi'ar ajunge numai unul.

Simt nevoia să vorbesc cu cineva care să mă asculte şi care să mă înţeleagă. Nu ştiu care e problema, dar ştiu că aştept un răspuns, o părere, un sfat...

Uneori, am impresia că uit ce inseamnă bucuria lucrurilor simple: să privesc cum plouă, să miros o floare, să mă plimb, să iubesc... Ce nedrept mi se pare totul! Eu pot să fac orice, pe când alţii nu au putut niciodată să privească cum plouă, sau să asculte briza ondulată a mării, sau să se plimbe altfel decât într'un cărucior cu rotile. Ironia sorţii... fiecare se plânge pe el, în loc să se gândească la faptul că alţii niciodată nu vor putea avea nici măcar atât...

De ce mă gândesc la lucrurile astea? Aş vrea să mai găsesc pe cineva, la fel ca mine, care să se întrebe de ce, căruia să îi pese mai mult decât le pasă altora, o persoană care să zâmbească tuturor, chiar dacă sufletul plânge.

Cred că am găsit şi problema, recitind ce am scris. Mi'aş dori un prieten.


Îţi mulţumesc, prietena mea de nicăieri, că m'ai ascultat cu atâta atenţie şi interes. Poate cândva, te vei materializa... Eu încă te aştept:)