aprilie 08, 2008

Îngerii nu mai ştiu să zboare


Îngerii nu mai ştiu să zboare... ce păcat. Au început să-şi rupă aripile în gardul cu sârmă ghimpată al fericirii, când încearcă să treacă de el.

Şi tu, îngerul meu, şi tu faci la fel. Loveşti mereu în poartă cu aripa şi nu-ţi deschide nimeni. Loveşti neîncetat, dar se pare că fericirea a obosit şi nu prea are chef de musafiri. Diseară o să vii la mine şi o să plângi ca ieri, că aripile tale au obosit, că nu mai ai putere. Iar eu o să te primesc, pentru că ştiu că o să pleci zâmbind.

Dar, înger scump, nu te mai duce iar să baţi la fericire... O să-ţi zdrobeşti din nou aripa-n uşa ei. Las-o să se odihnească. Sunt prea mulţi îngeri lângă casa ei, care bat la fel ca tine neîncetat. Aşteapt-o, nu mai insista.

Nu-ţi rupe şi tu aripile în gardul cu sârmă ghimpată... şi nu uita să zbori, eşti înger.

Niciun comentariu: