Mă pierd între vis şi realitate, între noapte şi zi, alerg după stele, mă zbat... Mă pierd...
Închid ochii. E întuneric aici. Doar chipul tău pot să-l zăresc printre umbre, doar tu eşti acolo. Eşti tu mereu, doar tu, cu acelaşi zâmbet şiret, cu acelaşi miros dulce şi aceiaşi ochi blânzi, în spatele cărora se ascunde imensitatea de gânduri.
Poate sună ciudat, dar când închid ochii... te văd. Şi văd tot ce e în tine, tot ce ascunzi, îţi văd tristeţea, şi inima... Da, îţi văd inima... Şi văd că porţi dragoste cuiva. Oare... mie, iubitule?
Nu mi-e clar.
Ce vag e totul în întuneric. Nu suport momentul ăsta de aţipire. Nici vis, nici realitate...
