martie 20, 2008

Singurătate


Un clinchet aspru de oţel
A amuţit în pieptul meu,
Şi am plecat din lumea asta
Fără să ştiţi că mi'a fost greu.

M'aţi îmbrăcat în haine negre,
Mi'aţi pus o floare albă'n păr,
M'a sărutat săraca mama
Şi m'a jelit apoi cu dor.

Aţi plâns cu toţii'n ziua asta,
Când am plecat fără să spun,
Dar dup'o vreme aţi uitat
Mormântul meu de sub alun.

Şi am crezut că'mi sunteţi rude,
Şi v'am crezut prieteni buni,
Dar cui să'i mai pese de mine
Dac'am plecat spre alte lumi?

Voi nici habar n'aveţi de'atunci
Că v'am privit de sus din cer,
A crescut iarba pe mormânt
Şi eu să mai ajungeţi sper.

Aştept, şi'aştept... Mă chinuiesc.
Etern stau şi'mi veghez mormântul.
Am sperat să vă mai revăd,
Dar am rămas singur cu vântul.

Credeam c'am rude şi prieteni
Să'mi mai aducă câte'o floare,
Dar va veni şi rândul vostru,
S'aflaţi că singurătatea doare!

2 comentarii:

Anonim spunea...

Emineasca... sa mor daca nuh` ...chiar mai tare :D ... not kidding ... esti crima gagico` :*

Happilici spunea...

chiar dau spre bacovia daca ma chinui un pic:)))
:* ms