martie 20, 2008

Amintiri


Peste poze s'a aşternut un strat de praf,
De mult nu am mai revăzut un zâmbet
Citit în vechile'amintiri uitate'n raft,
Dar inima le fredonează parcă într'un cântec.

Este târziu, iar ochii obosiţi de la atâta net
Îmi par a fi înlăcrimaţi şi stau să plângă,
Sau oare un surâs copilăros, naiv, incert,
Ar înmuia acum şi inima'mi de stâncă?

Vântul tristeţii suflă cu putere pe faleza vieţii,
Iar valurile reci au şters urmele noastre din nisip.
În poza asta de la mare, eram nişte copii,
Ne ţineam de mână, ne iubeam, dar ne'am pierdut în timp...

Ţi'aduci aminte când ne urcam în trenul spre oriunde,
Şi ne'nchideam în baie fiindcă n'aveam bilete?
Îţi povesteam, şi îţi ziceam secrete, uitându'mi de secunde,
Uitam că trece timpul, trăiam orice momente.

Păcat că sus, pe cerul nostru, s'a'nnorat,
Vom sta şi azi, ca ieri, cu nasu'n monitor,
Dar imi voi face timp să fac curat,
Să îmi şterg toate pozele de praf, să readuc la viaţă copilul visător.

Niciun comentariu: