Aujourd'hui... ma maman m'a fait mourir

http://www.youtube.com/watch?v=yfY1ATKobPw&feature=related

Iubirea dracilor

E iar amurg la geamul meu de flori,
E noapte rece, iar vântul tremură sub nori,
Mi-e teamă de furtună şi de ploi,
De tine îmi e teamă. Şi plâng, căci mă-nfiori.

-Iubita mea, nu plânge, te ador!
-Ce tot vorbeşti, tu, drace? Ce ştii tu de amor?
Ridică-te şi pleacă, tu vii din lumea lor,
Iar buza mea ucide pe cel nemuritor.

-Ce suflet strâmb şi crud ascunzi după cortine,
Mă minţi cu ochii dulci, mă mint mâinile fine...
Nu te mai vreau de azi, să pleci de lângă mine
Pentru că eu sunt drac, dar nu mai drac ca tine!

Mi-era dor...

Mi-era dor să mai scriu ceva pe blog...
Am mai incercat zilele astea, dar nu am avut inspiaţie. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine, o săptămână în care nu am scris nimic înseamnă enorm.
Mă schimb... şi dacă mă schimb, ce? Dacă mă schimb, nu pot să scriu în continuare? Ba da, pot. Şi am să scriu.

Nebuna din troleu

Eram ieri în acelaşi troleu care mă poartă-n braţe până la liceu. Alături, un băieţel bosumflat se ascundea după fusta bunicii, spunându-i că "aia" se tot uită la el şi "râde ca proasta". Bătrâna îi zâmbeste dulce şi îi spune: "Las-o mamă, nu vezi că e nebună?"

Mă uit spre "aia", iar ea se uită spre mine. Într-adevăr, lume, e nebună. O formă a nebuniei pe care şi voi o înţelegeaţi cândva. E nebună de fericire...

Ce boală frumoasă... Ea s-a blocat cu zâmbetul pe buze. Şi râde în neştire, e aşa fericită încât nici nu îi pasă că toţi o privesc şi se întreabă ce o fi păţit "săraca de ea".

Taci, taci! Nu îţi vărsa şi tu veninul în lumea ei, fiinţă cu suflet rece! Las-o să se bucure de viaţă. Nebuni sunteţi voi, cei care nu o înţelegeţi!

Prea mulţi oameni...

Am doar o foaie şi un pix
Să scriu tot ce gândesc.

Şi nu-mi ajunge doar un pix,

Pe foaie nu pot să gândesc.

Şi astăzi pot, şi am şi timp

Să desenez cuvinte,

Dar ca şi om, nu mai e timp,
Şi nici nu ştiu cuvinte.

M-aş zugrăvi pe mine azi

Cu sufletul şi mintea,

Dar omul n-are suflet azi

Şi-i este obosită mintea.

Corcoduşe

Mai devreme, am văzut un copac... avea corcoduşe.
M-am întins şi am cules câteva, şi mi-am adus aminte. Cu tine am mâncat prima dată corcoduşe anu' ăsta...

Perfect nu există...

Dacă soarele nostru ar apune vreodată,
Să nu cauţi alt soare, să nu vrei altă fată,
Să nu pleci în trecut, să nu mă uiţi niciodată,
Eu n-am să te uit…

Dar îmi e teamă, mai stau şi gândesc,
Fericirea e totul, lângă tine-o găsesc,
Lânga mine-o găseşti, totul este perfect,
Dar perfect nu există…

Umbre cu suflet sunt toţi pe pământ,
Noi suntem altfel, un suflet şi-un gând,
Împreună un cântec. Îi auzi fredonând?
Eu îi aud…