Ce-o fi văzut în ochii ăştia goi?

Mă pierd în fumul ăsta de ţigară zi de zi, simt cum îmi umple plămânii şi îmi întoarce stomacul pe dos. Nu mai suport mirosul de tutun care îmi îmbibă hainele până dimineaţa.
Mă pierd în baruri scumpe în care n-am mai fost până acum, şi văd o altă lume, o altă realitate. Mă pierd în propria mea minte... şi dispar.
Te uiţi la mine, mă priveşti fix şi îmi zâmbeşti. Îmi spui mereu că am cei mai frumoşi ochi pe care i-ai văzut până acum. Te aud ca prin vis şi îmi vine în minte el... dacă mi-ar fi spus el asta, mi s-ar fi umplut sufletul, dar ăsta e alt vis...
Tu tot vorbeşti, dar nu pot să fiu atentă. Sunt prea multe gânduri care îmi zboară acum în minte ca să te pot urmări. Îmi pare aşa de ciudat cum te întoarce viaţa, cum se joacă cu tine, cum îţi zâmbeşte şi apoi îţi întoarce spatele.
Am uneori senzaţia că mă frământ prea mult, am tendinţa să înnod gândurile ca o pânză în care mai târziu mă încurc de una singură. Îmi revin amintiri pe care le credeam de mult îngropate, îmi vin în minte zâmbete, şoapte, lacrimi, prieteni cu care am petrecut momente minunate, prieteni care mi-au întors spatele şi prieteni care nu se pot numi prieteni. Îmi vin în minte copilăria şi orele pierdute în scara blocului, primul sărut, prima iubire, şi singura, până acum... îmi vine în minte el, tot el!
"S-a făcut târziu", îmi spun în sinea mea, privind tristă spre ceas.
- Mă duc până la baie, vin imediat.
- Stai aşa, iubita, de ce te-ai supărat?
- Ce-ai, băi, nu-s supărată...

... "Ce-o fi văzut în ochii ăştia goi?"

Scrisoare pentru el

Dragul meu,

A trecut mai bine de o lună de când fiecare dintre noi a luat-o pe drumul său, iar aceasta este prima mea scrisoare către tine. Surprinzător, nu-i aşa?

Credeam că îmi va fi foarte greu fără tine, credeam că totul se va dărâma în mine, în lumea mea, în clipa în care ne-am despărţit. Mi-a fost teamă să nu fac greşeli, să nu devin o victimă a propriilor mele slăbiciuni. Dar iată că am învăţat o nouă lecţie, aceea de a fi puternică şi de a ţine capul sus indiferent de ce s-ar întâmpla. Am învăţat să accept şi lucrurile pe care nu îmi face plăcere să le admit. Am înţeles că trăiesc într-o realitate pe care nu o pot modela întotdeauna cum doresc eu.

Mă simt un om mai bun, iubitule, mă simt mai liniştită, chiar dacă simt un gol dureros de mare în mine. Aş vrea câteodată să mă trezesc şi să realizez că despărţirea noastră a fost doar un vis urât, dar de cele mai multe ori, spre surprinderea mea, îi mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns în acest punct.

De multe ori, stau şi mă gândesc la tine, mă gândesc că eşti mereu în sufletul meu, indiferent ce aş face. Te visez câteodată, iar în visul meu îţi mulţumesc necontenit că te-am cunoscut, că m-ai lăsat să te iubesc, că m-ai iubit... Iar dimineaţa mă întreb dacă tu te gândeşti la mine, sau dacă mă visezi vreodată...

A ta,

... pentru totdeauna.

Gânduri despre lume

A avea slăbiciuni este un defect, ceva nepermis într-o societate mizerabilă ca cea în care trăim. A avea sentimente este o greşeală, este aproape inuman să simţi, să te bucuri, să iubeşti. Este total deplasat să ai idei, să ai aşteptări, să ai speranţe. Este de neconceput să ai vise, să îţi doreşti să faci ceva mai bun, de fapt, este greşit să fii bun...

Trăim într-o lume a iluziei, a fanteziilor meschine, unde răutatea învinge, gândurile bune sunt o raritate, iar prostia e la ea acasă.

Îmi pare nespus de rău să văd cum oamenii îşi pierd ţelurile, să văd că în ochii lor nu mai există nicio sclipire umană, nicio bucurie, nicio umbră de emoţie. Este incredibil să observ că pentru atât de mulţi, scopul suprem al vieţii este acela de a avea bani, de a fi faimos sau de a avea putere. Îmi pare că ne degradăm pe zi ce trece; simt de multe ori că nici nu am mai merita să ne numim oameni, fiinţe. Oare cum am putut să lăsăm lucrurile să scape atât de mult de sub control, în aşa fel încât să se ajungă aici?

Cum putem permite aşa ceva? De când a fi om, în adevăratul sens al cuvântului, este o greşeală? Cum ne putem lăsa păcăliţi în asemenea hal, şi mai mult, acceptăm teatrul ăsta atât de prost chiar cu zâmbetul pe buze?

Lumea în care trăiesc îmi pare tot mai tristă. De multe ori, îmi pare chiar o glumă proastă. Aş vrea aşa de mult să pot schimba ceva, dar mi-e teamă de voi, oameni buni, mi-e teamă de inimile voastre împietrite, mi-e teamă că aţi uitat cine sunteţi şi aţi devenit prada ieftină a răutăţii. Sau poate mă înşel. Deşi...

O inimă, un suflet...

Mă simt absentă în viaţa mea,

Mă simt tot mai pierdută,

Şi simt un viscol rece afară,
Şi-n inimă, şi-n suflet.

Mă doare tot ce mă-nconjoară,

Şi parcu-mi pare mai tăcut,

O toamnă plânsă şi pustie,

Şi-n inimă, şi-n suflet.

Mă dor privirile lui goale,

Mă doare al lui zâmbet,
Ce poate îngheţa şi-o vară,
Şi-o inimă, şi-un suflet...

Today, is the beginning of my new life!

Today is the beginning of my new life.

All good things that give me comfort and joy come to me today.
I am starting new today.
I am grateful to be alive, healthy, and full of joy.
I see beauty all around me.
I live with passion and purpose.
I take time to laugh and play everyday.
I am awake, energized, and alive!
I am focused on all good things in life and give thanks for them.
I am at peace and harmony with everything.
I feel the love, the joy, the abundance everywhere!
I am free to be myself.
I am magnificence in human form.
I am the perfection of life.
I am grateful to be me.

Today is the best day of my life!





http://www.youtube.com/watch?v=Z_pprRb1w1A

i belive we place our happiness in other's people's hands...

Oare de ce nu pot să fiu fericită? Un lucru greu de crezut este faptul că fericirea mea este foarte uşor de obţinut, dar din păcate, încă nu am învăţat cum să mă fac singură fericită. Lucrurile care îmi umplu ochii şi inima de zâmbet nu se află în puterea mea. Sunt dependentă de fericirea celor din jurul meu, de zâmbetul lor, de dragostea lor... Am nevoie de înţlegere şi de sentimente, am nevoie de lacrimile lor, de adevăr, de puritate.

Am nevoie de zilele cu soare şi de valurile mării. Aş vrea să văd toţi copiii din lume fericiţi, aş vrea să plouă într-o zi de vară şi să îmi ude toate hainele, să îmi strice părul, sa îmi curgă rimelul... şi să râd! Să mă bucur atât de mult pentru fiecare picătură de ploaie care îmi gâdilă obrazul!

Vreau mai multe curcubee şi nisipul de la mare mai fierbinte! Vreau să îmi văd familia şi prietenii mulţumiţi, fericiţi.

Vreau iubire...

Îl vreau pe el...

Ştiu că pentru lume sunt doar cineva; dar mi-aş dori să simt mai des că pentru cineva... eu sunt întraga lume.

Vreau să fiu fericită. Vreau să învăţ să fiu fericită. Merit să fiu fericită.

Semnat, HAPPILICI

Cât?

Sunt curioasă, câtă răutate pot să merit din partea ta?

Cât de puţin poate să îţi pese de mine, şi mai ales, cât de mult poţi să te bucuri atunci când eu plâng?

Cât de puţin poţi să te bucuri de omul care întotdeauna a vrut doar să te facă să zâmbeşti, să fii fericit?

Cât de puţin poţi oare să mă apreciezi?

Cât de puţin mă iubeşti?

Cât de mult îţi doreşti să pleci şi să mă laşi în urma ta, să mă priveşti de sus, să mă tratezi cu indiferenţă, să îmi furi orice speranţă?
Cât de puţin crezi tu că merit?

Cât crezi că pot să mai rezist?