Ai început să mă cunoşti, iubite...

Ai început să mă cunoşti, iubite,
Ai început să vezi al meu abis,
Al lacrimilor reci şi gânduri nerostite,
Al temerilor şi al sufletului zâmbet stins.

Ai început să simţi dacă mă doare
Şi vezi acum în ochii mei cei plânşi
Că tu eşti pentru mine ca un soare,
Dar norii-n jurul său sunt deja strânşi.

Acum, mai mult ca niciodată,
Ai învăţat să mă citeşti ca pe o carte,
Şi va veni o zi în care printre rânduri vei citi în şoaptă
Că noi am devenit doar doi străini pierduţi în noapte.

Iubite, ori de câte ori ai să priveşti spre mine,
Ai să mă vezi strigându-te şoptit,
Ai învăţat să mă cunoşti, poate prea bine,
Dar tot n-ai să-nţelegi cât te-am iubit.

Vor trece poate mult prea multe zile,
Poate că tu deja ai început să uiţi,
Va trece mult până să uit de tine,
Vor trece ani, şi poate mult prea mulţi...