Se afișează postările cu eticheta eu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta eu. Afișați toate postările

martie 29, 2010

Duminică


Este duminică seara, o seară cam rece şi ploioasă de martie. Sunt singură în parcul de lângă casa mea. Privesc în jur şi văd doar picăturile de ploaie care spală asfaltul şi băncile, şi îmbracă oraşul într-o haină gri.
Privesc în jurul meu şi văd leagănul ud şi crengile copacilor cum se plimbă în adierea vântului. Este o imagine care mă face să devin nostalgică, îmi aminteşte de copilărie, de serile în care stăteam afară până târziu, indiferent de vreme sau de anotimp. Pe atunci, nu conta nimic, timpul zbura în voie şi nu avea nicio valoare, nu făcea nicio presiune asupra mea, era vremea în care nu înţelegeam ce sunt banii (ah, şi ce bine era!) şi nu aveam nevoie de ei ca să ies afară, ca să mă întâlnesc cu prietenii sau ca să mă distrez. Era vremea în care parcă nimic nu era fals şi totul avea gust.
Am observat că scriu foarte mult despre copilărie. Am şi de ce, având în vedere cât de fericită eram. Îmi amintesc că în toate pozele eram cu gura până la urechi, chiar şi atunci când îmi mai cădea vreun dinte şi eram ştirbă.
Îmi pare foarte rău că astăzi totul costă: zâmbetele, timpul, întâlnirile cu rudele, parcă şi prietenii, şi iubirea, costă. Ce păcat că uităm să fim ferciţi şi ne-am făcut un scop în viaţă din a alerga după bani, după putere sau după faimă. O lume penibilă într-o epocă a nebunilor, a copiilor fără copilărie şi a zâmbetelor fără sentiment, un loc în care fiecare se doreşte a fi vreo vedetă şi uită de propria fiinţă, de suflet, de copilul dinăuntrul său. Uităm să ne simţim bine şi să facem bine. Uităm să fim cu adevărat oameni, şi e trist.
Mă bucură ieşirea mea în parc în această seară umedă, care se anunţa a fi tristă. Am scris, iar când scriu îmi vibrează sufletul, îmi răscoleşte întreaga fiinţă şi mă înalţă. Mă duce în lumea mea, acolo unde mă simt bine, unde cânt, şi plâng, şi râd ca o nebună, unde îmi retrăiesc copilăria la nesfârşit şi simt un Dumnezeu care îmi unge rănile din suflet.
A încetat şi ploaia, iar câţiva copii au ieşit pe biciclete. Câinii latră pe lângă bloc, iar un bătrân cam ameţit îşi caută o bancă pe care să înnopteze.
E lumea în care trăiesc, lumea în care trăim cu toţii. E lumea pe care uităm să o mai privim şi pe care, de multe ori, nici nu vrem să o privim. Aşa cum este, este a noastră.
Am îngheţat.
Zâmbesc. Închid caietul, îl pun în ghiozdan. Mă duc acasă şi fac o baie fierbinte.
Îţi mulţumesc, Doamne, pentru tot!

martie 04, 2010

Cândva, am avut un prieten...

Cândva, am avut un prieten. A fost o persoană foarte importantă în viaţa mea. Mi-a fost frate, mi-a fost iubit, mi-a fost tovarăş, a fost lângă mine la bine, a fost lângă mine la greu, m-a învăţat să fiu fericită şi m-a învăţat ce înseamnă să suferi. M-a învăţat să iubesc, m-a învăţat să plâng, m-a învăţat ce înseamnă greutăţile vieţii şi m-a învăţat să sper. Am învăţat de la el cât de important este să ţii capul sus, chiar şi atunci când primeşti nişte palme mult prea dureroase, am învăţat să îmi stabilesc ţeluri cât mai înalte şi să am principii cât mai solide.
M-a învăţat să fiu atentă la cei pe care îi numesc prieteni, m-a învăţat să îmi iubesc prietenii, m-a învăţat cât de mult contează familia, m-a învăţat să privesc în spatele aparenţelor şi m-a învăţat să nu îi judec pe cei din jurul meu.
M-a învăţat să mă apropii de Dumnezeu şi de latura mea spirituală. M-a ajutat să înţeleg ce important este să ai grijă de tine, de interior, de suflet.
Acest prieten m-a ajutat să devin o persoană mai bună. Dar acum, tocmai el, omul care m-a învăţat atâtea lucruri minunate, a uitat ce preţioase sunt aceste învăţături. Tocmai el, care m-a învăţat să mă feresc de rele, se plimbă pe marginea prăpastiei şi de multe ori, am senzaţia că nici nu realizează.
Dacă într-o bună zi, acest prieten al meu va citi întâmplător ceea ce am scris, aş vrea să privească în sufletul său şi să vadă adevărul. Să vadă importanţa învăţăturilor pe care eu le-am primit de la el şi să îşi amintească de secretul său.
Aş vrea ca acest prieten al meu să redevină omul pe care îl ştiam şi îl apreciam atât de mult. Şi aş mai vrea să ştie... că undeva, va avea mereu o prietenă.

februarie 16, 2010

Ce-o fi văzut în ochii ăştia goi?


Mă pierd în fumul ăsta de ţigară zi de zi, simt cum îmi umple plămânii şi îmi întoarce stomacul pe dos. Nu mai suport mirosul de tutun care îmi îmbibă hainele până dimineaţa.
Mă pierd în baruri scumpe în care n-am mai fost până acum, şi văd o altă lume, o altă realitate. Mă pierd în propria mea minte... şi dispar.
Te uiţi la mine, mă priveşti fix şi îmi zâmbeşti. Îmi spui mereu că am cei mai frumoşi ochi pe care i-ai văzut până acum. Te aud ca prin vis şi îmi vine în minte el... dacă mi-ar fi spus el asta, mi s-ar fi umplut sufletul, dar ăsta e alt vis...
Tu tot vorbeşti, dar nu pot să fiu atentă. Sunt prea multe gânduri care îmi zboară acum în minte ca să te pot urmări. Îmi pare aşa de ciudat cum te întoarce viaţa, cum se joacă cu tine, cum îţi zâmbeşte şi apoi îţi întoarce spatele.
Am uneori senzaţia că mă frământ prea mult, am tendinţa să înnod gândurile ca o pânză în care mai târziu mă încurc de una singură. Îmi revin amintiri pe care le credeam de mult îngropate, îmi vin în minte zâmbete, şoapte, lacrimi, prieteni cu care am petrecut momente minunate, prieteni care mi-au întors spatele şi prieteni care nu se pot numi prieteni. Îmi vin în minte copilăria şi orele pierdute în scara blocului, primul sărut, prima iubire, şi singura, până acum... îmi vine în minte el, tot el!
"S-a făcut târziu", îmi spun în sinea mea, privind tristă spre ceas.
- Mă duc până la baie, vin imediat.
- Stai aşa, iubita, de ce te-ai supărat?
- Ce-ai, băi, nu-s supărată...

... "Ce-o fi văzut în ochii ăştia goi?"

mai 10, 2009

Today, is the beginning of my new life!


Today is the beginning of my new life.


All good things that give me comfort and joy come to me today.
I am starting new today.
I am grateful to be alive, healthy, and full of joy.
I see beauty all around me.
I live with passion and purpose.
I take time to laugh and play everyday.
I am awake, energized, and alive!
I am focused on all good things in life and give thanks for them.
I am at peace and harmony with everything.
I feel the love, the joy, the abundance everywhere!
I am free to be myself.
I am magnificence in human form.
I am the perfection of life.
I am grateful to be me.

Today is the best day of my life!





http://www.youtube.com/watch?v=Z_pprRb1w1A

martie 06, 2009

Cât?


Sunt curioasă, câtă răutate pot să merit din partea ta?
Cât de puţin poate să îţi pese de mine, şi mai ales, cât de mult poţi să te bucuri atunci când eu plâng?
Cât de puţin poţi să te bucuri de omul care întotdeauna a vrut doar să te facă să zâmbeşti, să fii fericit?
Cât de puţin poţi oare să mă apreciezi?
Cât de puţin mă iubeşti?
Cât de mult îţi doreşti să pleci şi să mă laşi în urma ta, să mă priveşti de sus, să mă tratezi cu indiferenţă, să îmi furi orice speranţă?
Cât de puţin crezi tu că merit?

Cât crezi că pot să mai rezist?

octombrie 30, 2008

Nu ştiu cu ce să-ncep...


Tu simţi vreodată că ai atât de multe de spus şi totuşi nu ştii de unde să începi? Eu mereu simt asta. Simt că îmi fierbe sângele în vene şi mi-aş dori să spun tot ce mă doare, aş vrea să ţip, ca să fiu sigură că m-ai auzit. Aş vrea aşa de mult să plâng... şi totuşi, nu curg lacrimi... Îmi este frică, nu ştiu dacă ascund aşa de bine ceea ce simt. Mi-e teamă de ce va zice lumea dacă mă va cunoaşte cu adevărat.
Ţie ţi se întâmplă să nu te înţelegi? Să nu ştii de ce simţi ceea ce simţi? Ţi se întâmplă să fii nesigur?
Eu simt adesea o tristeţe care mă doboară, e mai tare decât mine şi iese mereu la suprafaţă. Mă contrazic aşa de des, încât nici nu mai ştiu care e adevărul din adâncul inimii mele.
Mi-e teamă de mine. S-au adunat prea multe rele în sufletul meu mic... Atât de multe, încât nu ştiu cu ce să încep...

octombrie 24, 2008

Viaţa mea


Viaţa e făcută din nimicuri. Nimicurile alea care contează atât de mult pentru suflet!
Câteodată, suntem fericiţi, alteori suntem atât de trişti încât nu vrem să ne mai gândim la nimic.
Stiţi ce înseamnă pentru mine viaţa?
Zâmbetele celor dragi mie, iubirea lui, înseamnă ploaia de dimineaţă care îmi strică freza îmbibată de fixativ şi soarele care mă mângâie vara pe spate. E toamna şi iarna şi vara.
E petrecerea aia fără sfârşit şi rimelul care a inceput să curgă, e muzica pe care o ascult , este cel mai frumos dans.

Îmi place să cânt, şi să visez, îmi place noaptea, îmi plac vrăbiuţele care îmi cântă zi de zi sub fereastră, îmi place sinceritatea.

Viaţa mea însamnă putere, convingere, puritate. Este adevăr.
Viaţa mea înseamnă fericire!