O inimă, un suflet...

Mă simt absentă în viaţa mea,

Mă simt tot mai pierdută,

Şi simt un viscol rece afară,
Şi-n inimă, şi-n suflet.

Mă doare tot ce mă-nconjoară,

Şi parcu-mi pare mai tăcut,

O toamnă plânsă şi pustie,

Şi-n inimă, şi-n suflet.

Mă dor privirile lui goale,

Mă doare al lui zâmbet,
Ce poate îngheţa şi-o vară,
Şi-o inimă, şi-un suflet...

Astăzi nu îmi place la mare, iubite...

Astăzi sunt valuri pe mare, iubite,
Azi bate vântul, şi plouă, şi-i frig.
Ai observat bărcile îmbătrânite
Cum se lovesc cu colţul de dig?

Astăzi e înnorat la mare, iubite,
Şi pescăruşii scâncesc, şi fug speriaţi,
E sumbru, şi trist, şi nici nu-ţi trece prin minte,
Prin nisip, doar paşii noştri mai zac îngropaţi.

Astăzi nu îmi place la mare, iubite,
E toamnă târzie, şi pot doar să plâng,
Cum plâng şi bărcile de ploaie rănite,
Cum plâng pescăruşii de frică, şi fug.

Toamnă de lacrimi

Din frunzele de toamnă ruginite

Aud bătăi de inimi obosite,

Îmi pare sufletul când plânge'n noapte

Un clinchet de cleştar scăldat în şoapte.

Un val de lacrimi cade azi din cer

Peste trupul meu fierbinte şi stingher.
Sub vorbe şi priviri întrebătoare

Scuip foc, venin şi pulberi de sudoare.

Şi iarăşi etalez ura ce vi'o port

Cu ochii de gheaţă şi un zâmbet mort.

Regret acum ce fac, totul e incert,

Prieteni, m'aţi trădat, şi nu pot să vă iert!

Sub marea de stele singură iar sunt.

Tăcere. Amintiri. În lacrimi mă scufund.

Şi tristă ca toamna astăzi am rămas

Şi plâng. Şi râd. Şi totul e surâs.

Prin şuierat de vânt zboară frunze moarte,
Iz de trandafir îmbătător prin noapte.

Şi toamna plânge cuvinte neînţelese,

Doar eu ascult tăcută sub lacrimile'i dese.

Toamna iubirilor

Se cern sub razele de soare,
Pierdute în toamnă târzie,
Aceleaşi lacrimi dulci, de sare,

Ce se revarsă din iubire.

Şi nu'nţelegi dacă te doare

Sau dacă aşa îţi stă în fire,

Să mergi cu paşi mărunţi, agale,

Pe vechiul drum spre amintire.

Te temi de zâmbete, de şoapte,
Te sperii gândind că iubeşti.

Miros plăcut a fructe coapte

Iubirile copilăreşti.

Curg lacrimi de argint în noapte

Peste scrisoarea ce'o citeşti,

Nu vei simţi că vântul bate

Şi nu vei şti să te fereşti.

Dar pulberi grele de zăpadă

Se vor aşterne într'o zi

Şi vei fugi, să nu se vadă

Că amintirile sunt vii.

Dar tu alergi. Şi ea aleargă.

Cândva, vă veţi reîntâlni,

Veţi sta ascunşi pe'aceeaşi bancă

Visând la toamna de iubiri.