Auzi, tu ştii să zbori?

Auzi, tu ştii să zbori?

Eu zbor în fiecare dimineaţă. Înainte să răsară soarele, mă trezesc, şi plec să îl caut. Aş merge pe jos, dar e cam mult de mers până la soare. Aşa că zbor.
Ştii cum fac? Urc pe muntele din spatele casei, îmi iau avânt, iar aripile mi se deschid... Prima dată, simt un nod în gât, simt că o să cad, dar apoi, îmi amintesc de soare. Îmi amintesc că trebuie să ajung unde mi'am propus. Şi soarele mă aşteaptă, în fiecare dimineaţă, în acelaşi loc, şi ştie că o să ajung.
Şi zbor. Zbor mult, iar aripile mele din mătase se rup încet la colţuri. Şi nu îmi pasă. Zbor.
Obosesc... Mai e puţin până la răsărit, dar soarele unde să ştiu să'l caut? E tare mare lumea, cred că nici nu îţi imaginezi. Mai este mult de mers, şi totuşi e puţin.
O să renunţ... Îmi pare rău că o să mă aştepte şi azi.
Mă întorc spre casă, dezamăgită. Păcat... parcă simţeam că sunt aproape. Ştii... chiar eram aproape. Când m'am întors să plec, soarele meu răsărea mândru. Ahh, l'am pierdut şi azi!

...

Ce vis ciudat! Parcă mă îndeamnă să nu renunţ.
Da, azi n'am să renunţ! Azi o să zbor până mi se rup aripile. Şi când o să cad, o sa cad chiar în braţele succesului.