blog cu feeling

Fantezie

2010-04-02T09:52:00.007+03:00

Mă pierd în visare...

Mă pierd într-o stare dulceagă de bine, învăluită de fantezie. Mă rup uneori de realitate şi mă cuibăresc în sânul iluziei. Deşi e o senzaţie ciudată, îmi place aşa de mult... Simt că zbor şi nu ştiu unde, simt o energie grozavă cum îmi străbate tot corpul, îmi gâdilă simţurile şi îmi dilată pupilele într-un negru mult prea stins.

Îmi zvâcnesc tâmplele, mi se accelerează pulsul.

Îmi vibrează întreaga fiinţă, trupul se zdruncină, amorţit şi anemic, mult prea slăbit sub bătăile grele ale inimii, spiritul se descătuşează de orice inhibiţie, în minte totul e răvăşit, iar sufletul zboară... se înalţă deasupra mea, deasupra întregii raţiuni, acaparându-mă într-un vârtej de emoţii.

Mă plimb pe valuri. Sunt detaşată de orice, sunt liberă şi visez. O visare ce depăşăşte orice imaginaţie, nu are limite, nu are bariere.

Mă pierd în visare şi îmi place mult prea mult... Îmi place mult prea mult... şi mă pierd din nou în visare...

Duminică

2010-03-29T21:18:00.009+03:00

Este duminică seara, o seară cam rece şi ploioasă de martie. Sunt singură în parcul de lângă casa mea. Privesc în jur şi văd doar picăturile de ploaie care spală asfaltul şi băncile, şi îmbracă oraşul într-o haină gri.
Privesc în jurul meu şi văd leagănul ud şi crengile copacilor cum se plimbă în adierea vântului. Este o imagine care mă face să devin nostalgică, îmi aminteşte de copilărie, de serile în care stăteam afară până târziu, indiferent de vreme sau de anotimp. Pe atunci, nu conta nimic, timpul zbura în voie şi nu avea nicio valoare, nu făcea nicio presiune asupra mea, era vremea în care nu înţelegeam ce sunt banii (ah, şi ce bine era!) şi nu aveam nevoie de ei ca să ies afară, ca să mă întâlnesc cu prietenii sau ca să mă distrez. Era vremea în care parcă nimic nu era fals şi totul avea gust.
Am observat că scriu foarte mult despre copilărie. Am şi de ce, având în vedere cât de fericită eram. Îmi amintesc că în toate pozele eram cu gura până la urechi, chiar şi atunci când îmi mai cădea vreun dinte şi eram ştirbă.
Îmi pare foarte rău că astăzi totul costă: zâmbetele, timpul, întâlnirile cu rudele, parcă şi prietenii, şi iubirea, costă. Ce păcat că uităm să fim ferciţi şi ne-am făcut un scop în viaţă din a alerga după bani, după putere sau după faimă. O lume penibilă într-o epocă a nebunilor, a copiilor fără copilărie şi a zâmbetelor fără sentiment, un loc în care fiecare se doreşte a fi vreo vedetă şi uită de propria fiinţă, de suflet, de copilul dinăuntrul său. Uităm să ne simţim bine şi să facem bine. Uităm să fim cu adevărat oameni, şi e trist.
Mă bucură ieşirea mea în parc în această seară umedă, care se anunţa a fi tristă. Am scris, iar când scriu îmi vibrează sufletul, îmi răscoleşte întreaga fiinţă şi mă înalţă. Mă duce în lumea mea, acolo unde mă simt bine, unde cânt, şi plâng, şi râd ca o nebună, unde îmi retrăiesc copilăria la nesfârşit şi simt un Dumnezeu care îmi unge rănile din suflet.
A încetat şi ploaia, iar câţiva copii au ieşit pe biciclete. Câinii latră pe lângă bloc, iar un bătrân cam ameţit îşi caută o bancă pe care să înnopteze.
E lumea în care trăiesc, lumea în care trăim cu toţii. E lumea pe care uităm să o mai privim şi pe care, de multe ori, nici nu vrem să o privim. Aşa cum este, este a noastră.
Am îngheţat.
Zâmbesc. Închid caietul, îl pun în ghiozdan. Mă duc acasă şi fac o baie fierbinte.
Îţi mulţumesc, Doamne, pentru tot!

Ai început să mă cunoşti, iubite...

2010-03-27T11:18:00.005+02:00

Ai început să mă cunoşti, iubite,
Ai început să vezi al meu abis,
Al lacrimilor reci şi gânduri nerostite,
Al temerilor şi al sufletului zâmbet stins.

Ai început să simţi dacă mă doare
Şi vezi acum în ochii mei cei plânşi
Că tu eşti pentru mine ca un soare,
Dar norii-n jurul său sunt deja strânşi.

Acum, mai mult ca niciodată,
Ai învăţat să mă citeşti ca pe o carte,
Şi va veni o zi în care printre rânduri vei citi în şoaptă
Că noi am devenit doar doi străini pierduţi în noapte.

Iubite, ori de câte ori ai să priveşti spre mine,
Ai să mă vezi strigându-te şoptit,
Ai învăţat să mă cunoşti, poate prea bine,
Dar tot n-ai să-nţelegi cât te-am iubit.

Vor trece poate mult prea multe zile,
Poate că tu deja ai început să uiţi,
Va trece mult până să uit de tine,
Vor trece ani, şi poate mult prea mulţi...

I miss you so much...

2010-03-23T14:42:00.003+02:00

Mi-e dor de tot, de tot ce-a fost frumos,
Mi-e tare dor de tine şi toate-mi merg pe dos,
Mi-e dor să te revăd, mi-e dor să-mi fii aproape,
Mi-e dor să te sărut, mi-e greu singură-n noapte...
Mi-e dor să îmi zâmbeşti, mi-e dor să îţi zâmbesc,
Aş vrea sa fii aici, dar ştiu că m-amăgesc.
Mi-e dor de zilele frumoase în care ne distram pe-afară,
Mi-e dor de soarele din parc, mi-e dor de fiecare seară,
Mi-e dor de marea caldă, mi-e dor şi de nisipul fin,
Mi-e dor de verile frumoase, mi-e dor s-adie vântul lin,
Mi-e dor să fim copii, mi-e dor să ne jucăm,
Mi-e dor să mai vorbim, mi-e dor să ne plimbăm.
Mi-e dor să mă cerţi atunci când mai greşesc,
Mi-e dor să mă asculţi când n-am cu cine să vorbesc,
Mi-e dor să plâng şi tu să-ncerci să mă împaci,
Mi-e dor să îţi zâmbesc şi să îţi spun că-mi placi.

Mi-e dor de tot, de tot ce-a fost frumos,
Mi-e tare dor de tine şi toate-mi merg pe dos...

Să-ţi pară rău...

2010-03-11T15:54:00.003+02:00

Priveşte ochii ăştia plânşi
Să vezi câte secrete-ascund,
Priveşte-i, şi-ai să înţelegi
Cât te-am iubit de mult...

Priveşte pudra asta fină
Ce nu mai poate să ascundă
Nici cearcănele obosite,
Nici ridul adâncit de ură.

Priveşte-mă, iubitul meu,
Ca să îţi pară rău
Că ai distrus ce-a fost frumos,
Şi-n mine, şi-n sufletul tău.

Cândva, am avut un prieten...

2010-03-04T15:01:00.003+02:00

Cândva, am avut un prieten. A fost o persoană foarte importantă în viaţa mea. Mi-a fost frate, mi-a fost iubit, mi-a fost tovarăş, a fost lângă mine la bine, a fost lângă mine la greu, m-a învăţat să fiu fericită şi m-a învăţat ce înseamnă să suferi. M-a învăţat să iubesc, m-a învăţat să plâng, m-a învăţat ce înseamnă greutăţile vieţii şi m-a învăţat să sper. Am învăţat de la el cât de important este să ţii capul sus, chiar şi atunci când primeşti nişte palme mult prea dureroase, am învăţat să îmi stabilesc ţeluri cât mai înalte şi să am principii cât mai solide.
M-a învăţat să fiu atentă la cei pe care îi numesc prieteni, m-a învăţat să îmi iubesc prietenii, m-a învăţat cât de mult contează familia, m-a învăţat să privesc în spatele aparenţelor şi m-a învăţat să nu îi judec pe cei din jurul meu.
M-a învăţat să mă apropii de Dumnezeu şi de latura mea spirituală. M-a ajutat să înţeleg ce important este să ai grijă de tine, de interior, de suflet.
Acest prieten m-a ajutat să devin o persoană mai bună. Dar acum, tocmai el, omul care m-a învăţat atâtea lucruri minunate, a uitat ce preţioase sunt aceste învăţături. Tocmai el, care m-a învăţat să mă feresc de rele, se plimbă pe marginea prăpastiei şi de multe ori, am senzaţia că nici nu realizează.
Dacă într-o bună zi, acest prieten al meu va citi întâmplător ceea ce am scris, aş vrea să privească în sufletul său şi să vadă adevărul. Să vadă importanţa învăţăturilor pe care eu le-am primit de la el şi să îşi amintească de secretul său.
Aş vrea ca acest prieten al meu să redevină omul pe care îl ştiam şi îl apreciam atât de mult. Şi aş mai vrea să ştie... că undeva, va avea mereu o prietenă.

Ce-o fi văzut în ochii ăştia goi?

2010-02-16T14:04:00.004+02:00

Mă pierd în fumul ăsta de ţigară zi de zi, simt cum îmi umple plămânii şi îmi întoarce stomacul pe dos. Nu mai suport mirosul de tutun care îmi îmbibă hainele până dimineaţa.
Mă pierd în baruri scumpe în care n-am mai fost până acum, şi văd o altă lume, o altă realitate. Mă pierd în propria mea minte... şi dispar.
Te uiţi la mine, mă priveşti fix şi îmi zâmbeşti. Îmi spui mereu că am cei mai frumoşi ochi pe care i-ai văzut până acum. Te aud ca prin vis şi îmi vine în minte el... dacă mi-ar fi spus el asta, mi s-ar fi umplut sufletul, dar ăsta e alt vis...
Tu tot vorbeşti, dar nu pot să fiu atentă. Sunt prea multe gânduri care îmi zboară acum în minte ca să te pot urmări. Îmi pare aşa de ciudat cum te întoarce viaţa, cum se joacă cu tine, cum îţi zâmbeşte şi apoi îţi întoarce spatele.
Am uneori senzaţia că mă frământ prea mult, am tendinţa să înnod gândurile ca o pânză în care mai târziu mă încurc de una singură. Îmi revin amintiri pe care le credeam de mult îngropate, îmi vin în minte zâmbete, şoapte, lacrimi, prieteni cu care am petrecut momente minunate, prieteni care mi-au întors spatele şi prieteni care nu se pot numi prieteni. Îmi vin în minte copilăria şi orele pierdute în scara blocului, primul sărut, prima iubire, şi singura, până acum... îmi vine în minte el, tot el!
"S-a făcut târziu", îmi spun în sinea mea, privind tristă spre ceas.
- Mă duc până la baie, vin imediat.
- Stai aşa, iubita, de ce te-ai supărat?
- Ce-ai, băi, nu-s supărată...

... "Ce-o fi văzut în ochii ăştia goi?"

Scrisoare pentru el

2010-02-05T10:24:00.005+02:00

Dragul meu,

A trecut mai bine de o lună de când fiecare dintre noi a luat-o pe drumul său, iar aceasta este prima mea scrisoare către tine. Surprinzător, nu-i aşa?

Credeam că îmi va fi foarte greu fără tine, credeam că totul se va dărâma în mine, în lumea mea, în clipa în care ne-am despărţit. Mi-a fost teamă să nu fac greşeli, să nu devin o victimă a propriilor mele slăbiciuni. Dar iată că am învăţat o nouă lecţie, aceea de a fi puternică şi de a ţine capul sus indiferent de ce s-ar întâmpla. Am învăţat să accept şi lucrurile pe care nu îmi face plăcere să le admit. Am înţeles că trăiesc într-o realitate pe care nu o pot modela întotdeauna cum doresc eu.

Mă simt un om mai bun, iubitule, mă simt mai liniştită, chiar dacă simt un gol dureros de mare în mine. Aş vrea câteodată să mă trezesc şi să realizez că despărţirea noastră a fost doar un vis urât, dar de cele mai multe ori, spre surprinderea mea, îi mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns în acest punct.

De multe ori, stau şi mă gândesc la tine, mă gândesc că eşti mereu în sufletul meu, indiferent ce aş face. Te visez câteodată, iar în visul meu îţi mulţumesc necontenit că te-am cunoscut, că m-ai lăsat să te iubesc, că m-ai iubit... Iar dimineaţa mă întreb dacă tu te gândeşti la mine, sau dacă mă visezi vreodată...

A ta,

... pentru totdeauna.

Gânduri despre lume

2010-01-31T13:14:00.006+02:00

A avea slăbiciuni este un defect, ceva nepermis într-o societate mizerabilă ca cea în care trăim. A avea sentimente este o greşeală, este aproape inuman să simţi, să te bucuri, să iubeşti. Este total deplasat să ai idei, să ai aşteptări, să ai speranţe. Este de neconceput să ai vise, să îţi doreşti să faci ceva mai bun, de fapt, este greşit să fii bun...

Trăim într-o lume a iluziei, a fanteziilor meschine, unde răutatea învinge, gândurile bune sunt o raritate, iar prostia e la ea acasă.

Îmi pare nespus de rău să văd cum oamenii îşi pierd ţelurile, să văd că în ochii lor nu mai există nicio sclipire umană, nicio bucurie, nicio umbră de emoţie. Este incredibil să observ că pentru atât de mulţi, scopul suprem al vieţii este acela de a avea bani, de a fi faimos sau de a avea putere. Îmi pare că ne degradăm pe zi ce trece; simt de multe ori că nici nu am mai merita să ne numim oameni, fiinţe. Oare cum am putut să lăsăm lucrurile să scape atât de mult de sub control, în aşa fel încât să se ajungă aici?

Cum putem permite aşa ceva? De când a fi om, în adevăratul sens al cuvântului, este o greşeală? Cum ne putem lăsa păcăliţi în asemenea hal, şi mai mult, acceptăm teatrul ăsta atât de prost chiar cu zâmbetul pe buze?

Lumea în care trăiesc îmi pare tot mai tristă. De multe ori, îmi pare chiar o glumă proastă. Aş vrea aşa de mult să pot schimba ceva, dar mi-e teamă de voi, oameni buni, mi-e teamă de inimile voastre împietrite, mi-e teamă că aţi uitat cine sunteţi şi aţi devenit prada ieftină a răutăţii. Sau poate mă înşel. Deşi...

O inimă, un suflet...

2010-01-21T11:07:00.008+02:00

Mă simt absentă în viaţa mea,

Mă simt tot mai pierdută,

Şi simt un viscol rece afară,
Şi-n inimă, şi-n suflet.

Mă doare tot ce mă-nconjoară,

Şi parcu-mi pare mai tăcut,

O toamnă plânsă şi pustie,

Şi-n inimă, şi-n suflet.

Mă dor privirile lui goale,

Mă doare al lui zâmbet,
Ce poate îngheţa şi-o vară,
Şi-o inimă, şi-un suflet...

Today, is the beginning of my new life!

2009-05-10T13:37:00.005+03:00

Today is the beginning of my new life.

All good things that give me comfort and joy come to me today.
I am starting new today.
I am grateful to be alive, healthy, and full of joy.
I see beauty all around me.
I live with passion and purpose.
I take time to laugh and play everyday.
I am awake, energized, and alive!
I am focused on all good things in life and give thanks for them.
I am at peace and harmony with everything.
I feel the love, the joy, the abundance everywhere!
I am free to be myself.
I am magnificence in human form.
I am the perfection of life.
I am grateful to be me.

Today is the best day of my life!

http://www.youtube.com/watch?v=Z_pprRb1w1A

i belive we place our happiness in other's people's hands...

2009-03-17T15:04:00.005+02:00

Oare de ce nu pot să fiu fericită? Un lucru greu de crezut este faptul că fericirea mea este foarte uşor de obţinut, dar din păcate, încă nu am învăţat cum să mă fac singură fericită. Lucrurile care îmi umplu ochii şi inima de zâmbet nu se află în puterea mea. Sunt dependentă de fericirea celor din jurul meu, de zâmbetul lor, de dragostea lor... Am nevoie de înţlegere şi de sentimente, am nevoie de lacrimile lor, de adevăr, de puritate.

Am nevoie de zilele cu soare şi de valurile mării. Aş vrea să văd toţi copiii din lume fericiţi, aş vrea să plouă într-o zi de vară şi să îmi ude toate hainele, să îmi strice părul, sa îmi curgă rimelul... şi să râd! Să mă bucur atât de mult pentru fiecare picătură de ploaie care îmi gâdilă obrazul!

Vreau mai multe curcubee şi nisipul de la mare mai fierbinte! Vreau să îmi văd familia şi prietenii mulţumiţi, fericiţi.

Vreau iubire...

Îl vreau pe el...

Ştiu că pentru lume sunt doar cineva; dar mi-aş dori să simt mai des că pentru cineva... eu sunt întraga lume.

Vreau să fiu fericită. Vreau să învăţ să fiu fericită. Merit să fiu fericită.

Semnat, HAPPILICI

Cât?

2009-03-06T16:33:00.004+02:00

Sunt curioasă, câtă răutate pot să merit din partea ta?

Cât de puţin poate să îţi pese de mine, şi mai ales, cât de mult poţi să te bucuri atunci când eu plâng?

Cât de puţin poţi să te bucuri de omul care întotdeauna a vrut doar să te facă să zâmbeşti, să fii fericit?

Cât de puţin poţi oare să mă apreciezi?

Cât de puţin mă iubeşti?

Cât de mult îţi doreşti să pleci şi să mă laşi în urma ta, să mă priveşti de sus, să mă tratezi cu indiferenţă, să îmi furi orice speranţă?
Cât de puţin crezi tu că merit?

Cât crezi că pot să mai rezist?

Prima leapşa pentru mine:x

2008-11-25T16:04:00.005+02:00

Am fost tare fericită să primesc prima leapşa de la DreamerGirl, un joc în care mi se cere să aleg trei momente pe care să le pot retrăi ori de câte ori doresc.

Aşa că am dat un search prin amintirile cele mai frumoase şi m-am oprit la:

-perioada în care nu îmi păsa cât e ceasul, pentru că aveam tot timpul din lume la dispoziţie (sau cel puţin aşa credeam atunci)- copilăria. Aş vrea să simt iarăşi fericirea de atunci, aş vrea să ma joc de-a v-aţi ascunselea de dimineaţa până seara, aş vrea să îi văd pe ai mei râzând cu poftă când făceam câte o gafă şi mi-ar plăcea să mai fiu din nou croitoreasa cea mai pricepută pentru păpuşile mele, sătule probabil de atâta machiaj cu carioca şi cafele din apă şi pământ

-momentele în care nu eram conştientă că în jurul meu există răutate şi oameni falşi, acea perioadă când credeam că sunt cea mai norocoasă persoană din lume pentru că am cei mai buni prieteni

-ciocolată cu rom şi gumiţă Turbo la 50 de lei, ou Kinder cu surpriză de-aia galbenă şi pufuleţi

Într-un cuvânt... copilărie. Cea mai frumoasă perioadă din viaţa unui om.

Fericire pe stânci

2008-11-25T15:26:00.004+02:00

Aş vrea să spun că sunt copil. Şi totuşi, nu-s.

Se întâmplă des să simt că nu mai ştiu să visez; vreau să zbor, dar din negură apare îngerul întunecat care îmi taie aripile de fluture.

Câtă nevoie simt să urc pe stânci şi să privesc marea, ştii? A învăţat cântece special pentru mine şi îmi cântă de fiecare dată când valul i se sparge la ţărm. Îmi place să o privesc de acolo de sus, de pe stâncă. Îmi place să o ascult. Şi când îmi spune că e singură... o contrazic. Şi cânt şi eu cu ea.

E prietenă bună şi are grijă de sufletul meu. Nu m-a trădat niciodată, nu m-a minţit, iar când îi vorbesc... mă mângâie cu o briză caldă, şoptindu-mi că mă înţelege.
Ce suflet fericit am!

Dar când cobor de pe stâncă, aş vrea să fiu din nou copil. Şi totuşi... nu-s...

Scrisoare

2008-11-13T14:18:00.004+02:00

Iubite, simt că totul trece. Simt că viaţa aleargă şi ne târăşte după ea. Suntem legaţi de mâini şi de picioare, aşa că nu putem face nimic ca să îi schimbăm traseul. Ne târăşte pe unde vrea ea... Câteodată, ne târăşte prin pietre, prin noroi... Câteodată, ne duce la mare... Alteori, spune ceva. Şi Doamne, ce limbă ciudată vorbeşte! Ar trebui să fii atent, iubite, la ce are să îţi spună. Poate că nu vei înţelege din prima, dar ea cu siguranţă va mai repeta.
Îţi place viaţa, dar uneori te gândeşti că e prea aspră, ţi-ai dori să te lepezi de ea. Dar să ştii că nu îţi doreşti bine. Viaţa ta, aşa cum este ea, să ştii că îşi doreşte foarte mult să nu te facă să suferi, ar vrea să te plimbe doar pe unde îţi place ţie.

Câteodată, apucă pe un drum pietros, dar nu cu rea intenţie. Pur şi simplu se rătăceşte. Să ştii că ai putea să o mai ajuti uneori să te ducă acolo unde vrei tu. Dacă nu găseşte traseul potrivit, ajut-o.

Fii mai fericit, iubitul meu! Ceea ce simţi tu în sufletul tău zi de zi este hrana vieţii tale. Hrăneşte-o cu bunătate, cu iubire, cu zâmbete. Încearcă să îi vorbeşti, iubite, dacă simţi că nu vă mai înţelegeţi. Sunt sigură că te va asculta.

Preţuieşte-ţi viaţa, pentru că e una singură. Altă dată, nu vei mai avea ocazia să faci ceea ce îţi doreşti să faci. Preţuieşte-ţi viaţa!

Şi acum, ca o paranteză, scumpul meu... Ai vrea să fiu eu viaţa ta? Promit că o să caut cele mai frumoase căi pentru noi.

Te iubesc.

The secret

2008-10-30T17:11:00.002+02:00

click it!

Nu ştiu cu ce să-ncep...

2008-10-30T16:29:00.004+02:00

Tu simţi vreodată că ai atât de multe de spus şi totuşi nu ştii de unde să începi? Eu mereu simt asta. Simt că îmi fierbe sângele în vene şi mi-aş dori să spun tot ce mă doare, aş vrea să ţip, ca să fiu sigură că m-ai auzit. Aş vrea aşa de mult să plâng... şi totuşi, nu curg lacrimi... Îmi este frică, nu ştiu dacă ascund aşa de bine ceea ce simt. Mi-e teamă de ce va zice lumea dacă mă va cunoaşte cu adevărat.

Ţie ţi se întâmplă să nu te înţelegi? Să nu ştii de ce simţi ceea ce simţi? Ţi se întâmplă să fii nesigur?

Eu simt adesea o tristeţe care mă doboară, e mai tare decât mine şi iese mereu la suprafaţă. Mă contrazic aşa de des, încât nici nu mai ştiu care e adevărul din adâncul inimii mele.

Mi-e teamă de mine. S-au adunat prea multe rele în sufletul meu mic... Atât de multe, încât nu ştiu cu ce să încep...

Viaţa mea

2008-10-24T23:36:00.005+03:00

Viaţa e făcută din nimicuri. Nimicurile alea care contează atât de mult pentru suflet!

Câteodată, suntem fericiţi, alteori suntem atât de trişti încât nu vrem să ne mai gândim la nimic.

Stiţi ce înseamnă pentru mine viaţa?

Zâmbetele celor dragi mie, iubirea lui, înseamnă ploaia de dimineaţă care îmi strică freza îmbibată de fixativ şi soarele care mă mângâie vara pe spate. E toamna şi iarna şi vara.

E petrecerea aia fără sfârşit şi rimelul care a inceput să curgă, e muzica pe care o ascult , este cel mai frumos dans.

Îmi place să cânt, şi să visez, îmi place noaptea, îmi plac vrăbiuţele care îmi cântă zi de zi sub fereastră, îmi place sinceritatea.

Viaţa mea însamnă putere, convingere, puritate. Este adevăr.
Viaţa mea înseamnă fericire!

Tablou de Bucureşti

2008-10-11T10:59:00.004+03:00

Ce întunecat îmi pare Bucureştiul ăsta... E trist. Este asemeni unui bătrân obosit de viaţă, care deşi mai poartă o sclipire în ochii plânşi, ar vrea parcă să moară...

Un bătrân fără viitor, fără nepoţi, înconjurat de suflete rele şi multe gunoaie...

Bucureştiul este o îmbinare fără armonie a geamurilor înalte de sticlă, fumurii, şi clădirile vechi, cu tencuiala căzută.

E iarba din parc pe care toţi o calcă fără milă şi florile ofilite din glastrele de pe pervaz.

Este sărăcie.

E lipsă de respect.

E mizerie.

E durerea din ochii copilului de la colţul străzii şi răutatea din buzunarul celui din bmw.

Bucureştiul este frica zilei de mâine.

Ruşine să le fie copiilor lui!

Aţipire

2008-10-09T15:16:00.004+03:00

Mă pierd între vis şi realitate, între noapte şi zi, alerg după stele, mă zbat... Mă pierd...

Închid ochii. E întuneric aici. Doar chipul tău pot să-l zăresc printre umbre, doar tu eşti acolo. Eşti tu mereu, doar tu, cu acelaşi zâmbet şiret, cu acelaşi miros dulce şi aceiaşi ochi blânzi, în spatele cărora se ascunde imensitatea de gânduri.

Poate sună ciudat, dar când închid ochii... te văd. Şi văd tot ce e în tine, tot ce ascunzi, îţi văd tristeţea, şi inima... Da, îţi văd inima... Şi văd că porţi dragoste cuiva. Oare... mie, iubitule?

Nu mi-e clar.

Ce vag e totul în întuneric. Nu suport momentul ăsta de aţipire. Nici vis, nici realitate...

Dragă iubite,

2008-10-04T18:04:00.001+03:00

Nu am să-ncep cu "te iubesc" ca-n fiecare seară,
În seara asta nu-mi eşti drag şi-am inima amară.
În seara asta plâng, la fel ca şi aseară,
Precum o lumânare cu lacrima-i de ceară.

Mi-eşti mult prea drag, iubite, şi tremur, şi mi-e frică,
Şi simt că-n lumea asta mare, eu totuşi sunt prea mică;
Este ciudat că nu auzi în noapte inima cum strigă,
Doar ochii tăi vor mai putea durerea să mi-o stingă.

E cam târziu sa-mi spui acum că mă iubeşti, şi totuşi eu aştept,
Dar timpul vieţii fuge nebuneşte. Iubite, să nu fii prea lent.
Îţi spun că totul trece, şi când o zic îmi sare inima din piept,
Aş vrea să fug şi să te uit, dar nu pot să te pierd!

La mulţi ani, copile!

2008-06-05T10:07:00.004+03:00

La mulţi ani de 1 iunie (cu o mică întârziere)!
La mulţi ani mie, pentru că sunt un copil. Ce dacă încep să mă gândesc la lucruri la care nu ar trebui să se gândească un copil? Ce dacă încep să îmi fac griji? Şi ce dacă mă gândesc la viitor?
Poate că tocmai asta e frumuseţea vieţii. Să începi drumul ăsta spre maturitate, să ajungi la maturitate, dar să nu uiţi nicioată de copilul din tine.
Să te joci cu el de fiecare dată când îţi cere, să îl asculţi cu atenţie când are o supărare, să fii prieten cu tine cel de demult, copilul care bătea mingea fericit în faţa blocului...
La mulţi ani ţie!

Gânduri...

2008-05-28T23:21:00.004+03:00

Câte gânduri...

Mă tem şi eu de ele. Dar tu, cel care mă ascultă pentru întâia oară? Sau cel care mă ascultă întâia oară cu atenţie. Tu nu te temi de gândurile mele?

Oare de ce mai stai aici, în faţa mea, şi mă asculţi? Îţi place să mă asculţi?

Oare ce gândeşti despre mine? Când te întreb asta... îmi zâmbeşti. De parcă ar fi trebuit să ştiu deja cum sunt pentru tine. Dar nu ştiu. Probabil tocmai pentru că nu sunt aşa cum crezi... Şi totuşi, sunt exact aşa cum crezi.

Dar eu ce gândesc despre mine? Oare gândesc..?

Nu gândesc... pentru că de la o vreme, îmi place mai mult să visez şi să mă joc cu gândurile...

Aujourd'hui... ma maman m'a fait mourir

2008-05-24T09:38:00.000+03:00

http://www.youtube.com/watch?v=yfY1ATKobPw&feature=related

Iubirea dracilor

2008-05-23T11:18:00.003+03:00

E iar amurg la geamul meu de flori,
E noapte rece, iar vântul tremură sub nori,
Mi-e teamă de furtună şi de ploi,
De tine îmi e teamă. Şi plâng, căci mă-nfiori.

-Iubita mea, nu plânge, te ador!
-Ce tot vorbeşti, tu, drace? Ce ştii tu de amor?
Ridică-te şi pleacă, tu vii din lumea lor,
Iar buza mea ucide pe cel nemuritor.

-Ce suflet strâmb şi crud ascunzi după cortine,
Mă minţi cu ochii dulci, mă mint mâinile fine...
Nu te mai vreau de azi, să pleci de lângă mine
Pentru că eu sunt drac, dar nu mai drac ca tine!

Mi-era dor...

2008-05-22T09:12:00.001+03:00

Mi-era dor să mai scriu ceva pe blog...
Am mai incercat zilele astea, dar nu am avut inspiaţie. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine, o săptămână în care nu am scris nimic înseamnă enorm.
Mă schimb... şi dacă mă schimb, ce? Dacă mă schimb, nu pot să scriu în continuare? Ba da, pot. Şi am să scriu.

Nebuna din troleu

2008-05-14T09:18:00.007+03:00

Eram ieri în acelaşi troleu care mă poartă-n braţe până la liceu. Alături, un băieţel bosumflat se ascundea după fusta bunicii, spunându-i că "aia" se tot uită la el şi "râde ca proasta". Bătrâna îi zâmbeste dulce şi îi spune: "Las-o mamă, nu vezi că e nebună?"

Mă uit spre "aia", iar ea se uită spre mine. Într-adevăr, lume, e nebună. O formă a nebuniei pe care şi voi o înţelegeaţi cândva. E nebună de fericire...

Ce boală frumoasă... Ea s-a blocat cu zâmbetul pe buze. Şi râde în neştire, e aşa fericită încât nici nu îi pasă că toţi o privesc şi se întreabă ce o fi păţit "săraca de ea".

Taci, taci! Nu îţi vărsa şi tu veninul în lumea ei, fiinţă cu suflet rece! Las-o să se bucure de viaţă. Nebuni sunteţi voi, cei care nu o înţelegeţi!

Prea mulţi oameni...

2008-05-08T09:17:00.008+03:00

Am doar o foaie şi un pix
Să scriu tot ce gândesc.

Şi nu-mi ajunge doar un pix,

Pe foaie nu pot să gândesc.

Şi astăzi pot, şi am şi timp

Să desenez cuvinte,

Dar ca şi om, nu mai e timp,
Şi nici nu ştiu cuvinte.

M-aş zugrăvi pe mine azi

Cu sufletul şi mintea,

Dar omul n-are suflet azi

Şi-i este obosită mintea.

Corcoduşe

2008-05-07T09:20:00.002+03:00

Mai devreme, am văzut un copac... avea corcoduşe.
M-am întins şi am cules câteva, şi mi-am adus aminte. Cu tine am mâncat prima dată corcoduşe anu' ăsta...

Perfect nu există...

2008-05-06T12:28:00.003+03:00

Dacă soarele nostru ar apune vreodată,
Să nu cauţi alt soare, să nu vrei altă fată,
Să nu pleci în trecut, să nu mă uiţi niciodată,
Eu n-am să te uit…

Dar îmi e teamă, mai stau şi gândesc,
Fericirea e totul, lângă tine-o găsesc,
Lânga mine-o găseşti, totul este perfect,
Dar perfect nu există…

Umbre cu suflet sunt toţi pe pământ,
Noi suntem altfel, un suflet şi-un gând,
Împreună un cântec. Îi auzi fredonând?
Eu îi aud…

Paştele

2008-04-28T20:32:00.003+03:00

Nu sunt o persoană religioasă, şi nici cu credinţa nu mă omor prea tare, dar anul ăsta... chiar am simţit că e sărbătoare.
De obicei, Paştele era un motiv de cumpărat bere şi seminţe şi de ieşit la o bârfă sau la o petrecere. Era o zi ca oricare alta, singura excepţie fiind faptul că aveam un motiv bun să mergem la distracţie.
Dar anul ăsta a fost altfel. Poate pentru că l-am făcut la ţară, iar acolo se zice că sunt păstrate mai bine tradiţiile.

Am făcut tort (bine, a fost un experiment cam eşuat, dar intenţia contează:D), am ajutat la făcut prăjituri, am trecut şi pe la biserică, am fost împreună cu familia... Totul a decurs exact cum ar fi trebuit.

Sunt frumoase sărbătorile...

Problema gunoaielor

2008-04-24T13:56:00.003+03:00

Cică "aruncă-ţi hârtia la coş"...
Să ştii că eu aş arunca-o la coşul de gunoi întotdeauna. Păcat că imediat după ce mă hotărăsc că trebuie să arunc ceva, vine întrebarea: "auzi, da' coşul unde e?"

Sunt penibile campaniile astea cu "păstraţi oraşul curat", "nu aruncaţi gunoaiele pe jos"
şi alte exemple de genul...

Păcat de oamenii cu intenţii bune, care chiar sunt hotărâţi să facă ce trebuie, oameni pregătiţi pentru civilizaţie şi respect...

Mesaj pentru ăştia de la primării: puneţi, mă fraţilor, mână de la mână şi mai plantaţi si voi nişte coşuri de gunoi prin capitală...
Şi dacă vă plictisiţi stând toată ziua în scaunul de primar, vă recomand un site să jucaţi un joc:
http://www.orasulcuratluna.ro/

În ringul de box

2008-04-22T09:03:00.005+03:00

Astăzi, iar e meci de box.

Într-un colţ, e copilul fericit, nebun, care poate să plângă în voie când doreşte şi cum doreşte, care abia aşteaptă să fie mare, poate să ţipe, să se joace în noroi şi să sară în ce baltă vrea el. Nimeni nu poate să îl oprească. În lumea lui, e invincibil. E cel mai bun.

În celălalt colţ, stă un adult cam posomorât, cam agitat. A început să aibă riduri pe obraji şi în colţul ochilor. Stă încrunat şi gândeşte o problemă. Şi e aşa de absorbit şi de ocupat cu problema lui, că nici nu îşi dă seama că meciul a început.

Copilul, profită de neatenţia adultului, şi îl loveşte din plin cu un zâmbet minunat. Cel mare se bosumflă. Între atâtea probleme ce să caute un zâmbet!? Aşa că adultul se apucă de gândit. Se gândeşte la o schemă ca să scape de copil. Începe să îl atace cu "nu ai voie", "eşti prea mic", "aşteaptă să mai creşti". Auzind acestea, copilul începe să plângă. Îşi doreşte să crească. Ce trist şi neînţeles se simte...

Dar îşi aduce aminte de visul lui. Azi îşi doreşte să învingă, şi ştie că el e cel mai bun. Aşa că îşi recapătă forţele şi atacă din nou. De data asta o să facă o capcană. Sapă repede cu lopăţica o goapă în nisip. E murdar din cap până în picioare, şi nu îi pasă că îl vede toată lumea din sală. Adultul, de la atâtea griji şi gânduri, nici nu a observat, şi îi alunecă piciorul chiar în gropiţa puştiului.

Ce penibil! Să îl vadă toată lumea aşa murdar... Cum o să se ducă el la muncă în halul ăsta? Ce o să zică soţia? Ooff, şi erau şi pantalonii ăia buni, de 200 de dolari... Aşa ceva nu ştiu cum s-a putut întâmpla! Copilul ăsta e un neobrăzat. Trebuie pedepsit.

Dar chiar în momenul ăsta, gongul a bătut. S-a terminat prima rundă. Publicul îi aplaudă pe cei doi, neştiind încă cine ar putea fi câştigătorul.

Dar mai sunt multe runde până la final. Chiar sunt curioasă cine o sa câştige.

Matematica iubirii

2008-04-15T12:31:00.005+03:00

În matematică, totul e simplu. În matematică, întotdeauna 1+1=2, regulile sunt mereu la fel, nimic nu se schimbă, nimic nu se pune la îndoială.

În iubire, e ceva mai complicat să înveţi adunarea asta cu 1...

Sunt două posibilităţi:

- 1+1=1

- 1+1=2

În primul caz, lucrurile stau foarte bine. Matematica iubirii aşa trebuie să fie, iar cei doi trebuie să formeze un întreg, să se completeze.

Mai grav e în al doilea caz. Dacă tu+el/ea=2, păi asta e foarte rău. Înseamnă că fiecare e cu treaba lui, fiecare are drumul lui, nimic nu este comun, nimic împreună... Matematica voastră cam scârţâie...

Fraţilor, învăţaţi să calculaţi... e mai frumos când 1+1=1.

Hai să fugim!

2008-04-11T10:10:00.004+03:00

Auzi... m-am hotărât să-ţi zic ceva. Mă gândesc de mult la asta, dar nu ştiam cum să îţi spun, de unde să încep... Nici acum nu ştiu, dar o să îţi zic cât mai simplu.

Hai să fugim! Hai să fugim departe, undeva unde să fim doar noi, unde să nu existe ani, nici zile, nici secunde... Undeva la mare, unde nu mai există sfărşit. Să fim doar noi şi marea...

Aş vrea să plecăm goi. Fără bani, fără păcate, fără rele. Şi aş vrea să plecăm cât mai repede. Acum dacă se poate. Hai să ne facem bagajele! Un costum de baie ne ajunge. Aa, şi sufletele... Ia-le, ia-le, că le-am ţinut prea mult în debara, cred că s-au plictisit şi ele de la atâta întuneric. Uite, al meu îmi spune că abia aşteaptă să vadă marea...

Grăbeşte-te, nu vreau să ne mai ţină nimic aici, vreau să mă văd urcată-n tren...

Mi-e dor de mare, iubitul meu... Mi-e dor şi de tine.

Hai să fugim!

Arssura- Oricum

2008-04-09T11:51:00.003+03:00

Lumea e rea, ştii bine, aşa a fost mereu,
Oricum nu fi dezamăgit, că poate fi şi mai greu.
Unii sunt egoişti şi stau ascunşi după fum,
Tu-i vezi. Dar iartă-i, oricum.
Dacă eşti sincer şi cinstit, unii te-nşeală acum,
Tu-ncearcă să fii sincer, oricum.
Dă lumii tot ce ai mai bun şi nu va fi de-ajuns, nicicum,
Tu dă tot ce-ai mai bun, oricum.
Dacă eşti prea fericit, oamenii pot fi geloşi,
Tu caută să fii fercit, oricum.
Binele care îl faci azi, îl primeşti mâine ca reproş,
Tu fă bine în continuare, oricum.
Dacă ai succes, vei avea duşmani mereu,
Tu caută succesul oricum.
La urma urmei, totul e între tine şi Dumnezeu,
N-a fost niciodată între tine şi lume, oricum.

Îngerii nu mai ştiu să zboare

2008-04-08T11:50:00.004+03:00

Îngerii nu mai ştiu să zboare... ce păcat. Au început să-şi rupă aripile în gardul cu sârmă ghimpată al fericirii, când încearcă să treacă de el.

Şi tu, îngerul meu, şi tu faci la fel. Loveşti mereu în poartă cu aripa şi nu-ţi deschide nimeni. Loveşti neîncetat, dar se pare că fericirea a obosit şi nu prea are chef de musafiri. Diseară o să vii la mine şi o să plângi ca ieri, că aripile tale au obosit, că nu mai ai putere. Iar eu o să te primesc, pentru că ştiu că o să pleci zâmbind.

Dar, înger scump, nu te mai duce iar să baţi la fericire... O să-ţi zdrobeşti din nou aripa-n uşa ei. Las-o să se odihnească. Sunt prea mulţi îngeri lângă casa ei, care bat la fel ca tine neîncetat. Aşteapt-o, nu mai insista.

Nu-ţi rupe şi tu aripile în gardul cu sârmă ghimpată... şi nu uita să zbori, eşti înger.

Ciudat

2008-04-07T10:25:00.004+03:00

Poate că o să citeşti într-o zi ce am scris şi nu îţi vei da seama că e pentru tine.
Mi se pare ciudat că stăm aşa de aproape, şi în acelaşi timp, suntem departe una de alta. Mi se pare ciudat că plângem la aceleaşi filme, că ne impresionează aceeaşi poveste sau că râdem la aceeaşi poantă.
Mi se pare ciudat că spunem aceleaşi lucruri în acelaşi timp şi că ne ofticăm la aceleaşi faze.
Ciudat, dar ascultăm aceeaşi muzică: hip-hop.
Se zice că "Prietenii sunt aceeaşi minte în corpuri diferite". Dar ştii ce e cel mai ciudat? Noi nu mai suntem prietene...

Păcat.

Şi ce dacă...

2008-04-07T10:13:00.002+03:00

Într-o zi, mi-ai spus că sunt o prefăcută. Mi-ai zis că nu ştiu să trăiesc adevărata vârstă pe care o am, că vorbesc prea mult din cărţi, iar suferinţa mea este cât se poate de falsă, vorbesc despre ea doar ca să par interesantă.
Dar nu-i aşa, prietena mea. Eu nu am nevoie să îmi decorez viaţa cu miniuni ca să par altceva decât ceea ce sunt.
Şi dacă plâng, plâng pentru că mă doare. Iar dacă zâmbesc, zâmbesc pentru că te văd fericită. Tu ai uitat de mine, acum ai alţi prieteni. Dar eu nu îţi port pică; eu am rămas cu vorbele mele din cărţi şi filosofiile despre viaţă.
Şi ce dacă... Zâmbesc pentru că eşti fericită.

Câteodată, totul e mai clar...

2008-04-04T09:37:00.005+03:00

Căteodată, totul e mai clar... La propriu.

Ieşi pe stradă şi blocurile se văd mai bine, este contrast între culoarea lor umedă, murdărită de ploaie, şi culoarea geamurilor cu tocărie albă. E înnorat, iar şoseaua nu mai e ca altădată: nicio umbră, nicio pată de benzină, o culoare uniformă, un gri intens... prea intens.

Te uiţi la oameni... toţi sunt la fel. Aceleaşi riduri in colţul gurii... aceleaşi riduri în jurul ochilor, aceeaşi piele bătrână şi prăfuită de oboseală... Doamne, au uitat să râdă oamenii ăştia! Au uitat să cânte, au uitat să iubească. Se vede în privirea lor îngheţată; se vede în ridurile de pe frunte. Toţi sunt la fel...

După ploaie, totul e mai clar. Şi la figurat.

Văd în sufletul meu că e mai clar. După ploaie, vezi câţi au fugit de lângă tine de teamă, vezi câţi s-au ascuns la adăpost, vezi că le e bine acolo la căldură, şi zâmbeşti că le e bine... iar apoi vezi că lângă tine nu mai e nimeni. După ploaie se vede adevărul. Câteodată, am nevoie de ploi. Altfel, aş uita că sunt singură şi aş fi fericită...

Câteodată, totul e mai clar...

Tardiv

2008-04-04T09:28:00.003+03:00

Inima mea încă mai bate-n tine,
Încă mai simt un tremur ce cântă surd în mine,
Te-aştept şi încă sper să nu lipseşti prea mult,
Tăcerea ta ucide - e freamăt de mormânt.
M-alină-n noaptea sumbră un zâmbet strâmb şi mut,
Este tardiv să plângi, tardiv să te ascult...

Astăzi nu îmi place la mare, iubite...

2008-03-26T12:15:00.003+02:00

Astăzi sunt valuri pe mare, iubite,
Azi bate vântul, şi plouă, şi-i frig.
Ai observat bărcile îmbătrânite
Cum se lovesc cu colţul de dig?

Astăzi e înnorat la mare, iubite,
Şi pescăruşii scâncesc, şi fug speriaţi,
E sumbru, şi trist, şi nici nu-ţi trece prin minte,
Prin nisip, doar paşii noştri mai zac îngropaţi.

Astăzi nu îmi place la mare, iubite,
E toamnă târzie, şi pot doar să plâng,
Cum plâng şi bărcile de ploaie rănite,
Cum plâng pescăruşii de frică, şi fug.

Copilul cu cuvinte

2008-03-24T09:34:00.004+02:00

Ştii, mă hrănesc cu cuvinte. Sărut cuvintele, le simt tăria pe buze, le simt dulci, le simt şi amare, le simt... Le înalţ, iar ele mă înalţă pe mine. De multe ori, sunt deasupra mea. Mă încurcă, mă depăşesc, mă copleşesc...

Câteodată, mă dezamăgesc. Mă fac să sufăr, mă supără... Dar altădată, eu le adun şi le ascund bine în inimă. Şi le transform. După ce au trecut prin mine, ies dulci. Cuvintele sunt mai frumoase; zâmbesc, ştii? Zâmbesc pentru că ştiu că le iubesc.

Sunt fericite cuvintele mele...
Şi eu, copilul cu cuvinte.

Singurătate

2008-03-20T13:31:00.005+02:00

Un clinchet aspru de oţel

A amuţit în pieptul meu,

Şi am plecat din lumea asta

Fără să ştiţi că mi'a fost greu.

M'aţi îmbrăcat în haine negre,

Mi'aţi pus o floare albă'n păr,

M'a sărutat săraca mama

Şi m'a jelit apoi cu dor.

Aţi plâns cu toţii'n ziua asta,

Când am plecat fără să spun,

Dar dup'o vreme aţi uitat

Mormântul meu de sub alun.

Şi am crezut că'mi sunteţi rude,

Şi v'am crezut prieteni buni,

Dar cui să'i mai pese de mine

Dac'am plecat spre alte lumi?

Voi nici habar n'aveţi de'atunci

Că v'am privit de sus din cer,

A crescut iarba pe mormânt

Şi eu să mai ajungeţi sper.

Aştept, şi'aştept... Mă chinuiesc.

Etern stau şi'mi veghez mormântul.

Am sperat să vă mai revăd,

Dar am rămas singur cu vântul.

Credeam c'am rude şi prieteni

Să'mi mai aducă câte'o floare,

Dar va veni şi rândul vostru,

S'aflaţi că singurătatea doare!

Întrebări

2008-03-20T13:25:00.003+02:00

Nu ştiu dacă greşesc sau e copilărie,
Oare este un joc, sau oare simt iubire?
Miroase'a flori de vară, parfumul lui mă'mbie,
Aş vrea să fie totul, şi'aş vrea să nu mai fie...
Un vânt dulceag de vară şi gândul meu adie,
Spre tine zboară toate, totate vin de la mine...
Mă doare'n noaptea rece şi plină de suspine
Un vis trăit în umbră de mâinile lui fine.
Visez la viitor, trăiesc în amintire,
Vreau să iubesc, să simt, şi iar visez la tine...

Prin nisip...

2008-03-20T13:05:00.003+02:00

"Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi

şi ţi-aş săruta talpa piciorului,

nu-i aşa ca ai şchiopăta puţin, după aceea,

de teamă să nu-mi striveşti sărutul?"

Doar nisipul a simţit grea dragostea mea

Când am păşit pe malul mării cu tine în gând,

Dar apa a şters urmele mele din nisip,

Acum, sub lună, a rămas doar dragostea...

Aş vrea să'mi mângâi buzele cu un sărut,

Însă doar lacrima de dor se scurge rece şi sărată'n colţul gurii...

Păcat că mi'ai furat visele şi le'ai ascuns,

Mi'e greu în noapte să le caut prin nisip...

Amintiri

2008-03-20T12:41:00.003+02:00

Peste poze s'a aşternut un strat de praf,

De mult nu am mai revăzut un zâmbet

Citit în vechile'amintiri uitate'n raft,

Dar inima le fredonează parcă într'un cântec.

Este târziu, iar ochii obosiţi de la atâta net

Îmi par a fi înlăcrimaţi şi stau să plângă,

Sau oare un surâs copilăros, naiv, incert,

Ar înmuia acum şi inima'mi de stâncă?

Vântul tristeţii suflă cu putere pe faleza vieţii,

Iar valurile reci au şters urmele noastre din nisip.

În poza asta de la mare, eram nişte copii,

Ne ţineam de mână, ne iubeam, dar ne'am pierdut în timp...

Ţi'aduci aminte când ne urcam în trenul spre oriunde,

Şi ne'nchideam în baie fiindcă n'aveam bilete?

Îţi povesteam, şi îţi ziceam secrete, uitându'mi de secunde,

Uitam că trece timpul, trăiam orice momente.

Păcat că sus, pe cerul nostru, s'a'nnorat,

Vom sta şi azi, ca ieri, cu nasu'n monitor,

Dar imi voi face timp să fac curat,

Să îmi şterg toate pozele de praf, să readuc la viaţă copilul visător.

Toamnă de lacrimi

2008-03-20T12:01:00.004+02:00

Din frunzele de toamnă ruginite

Aud bătăi de inimi obosite,

Îmi pare sufletul când plânge'n noapte

Un clinchet de cleştar scăldat în şoapte.

Un val de lacrimi cade azi din cer

Peste trupul meu fierbinte şi stingher.
Sub vorbe şi priviri întrebătoare

Scuip foc, venin şi pulberi de sudoare.

Şi iarăşi etalez ura ce vi'o port

Cu ochii de gheaţă şi un zâmbet mort.

Regret acum ce fac, totul e incert,

Prieteni, m'aţi trădat, şi nu pot să vă iert!

Sub marea de stele singură iar sunt.

Tăcere. Amintiri. În lacrimi mă scufund.

Şi tristă ca toamna astăzi am rămas

Şi plâng. Şi râd. Şi totul e surâs.

Prin şuierat de vânt zboară frunze moarte,
Iz de trandafir îmbătător prin noapte.

Şi toamna plânge cuvinte neînţelese,

Doar eu ascult tăcută sub lacrimile'i dese.

Auzi, tu ştii să zbori?

2008-03-18T22:51:00.007+02:00

Auzi, tu ştii să zbori?

Eu zbor în fiecare dimineaţă. Înainte să răsară soarele, mă trezesc, şi plec să îl caut. Aş merge pe jos, dar e cam mult de mers până la soare. Aşa că zbor.
Ştii cum fac? Urc pe muntele din spatele casei, îmi iau avânt, iar aripile mi se deschid... Prima dată, simt un nod în gât, simt că o să cad, dar apoi, îmi amintesc de soare. Îmi amintesc că trebuie să ajung unde mi'am propus. Şi soarele mă aşteaptă, în fiecare dimineaţă, în acelaşi loc, şi ştie că o să ajung.
Şi zbor. Zbor mult, iar aripile mele din mătase se rup încet la colţuri. Şi nu îmi pasă. Zbor.
Obosesc... Mai e puţin până la răsărit, dar soarele unde să ştiu să'l caut? E tare mare lumea, cred că nici nu îţi imaginezi. Mai este mult de mers, şi totuşi e puţin.
O să renunţ... Îmi pare rău că o să mă aştepte şi azi.
Mă întorc spre casă, dezamăgită. Păcat... parcă simţeam că sunt aproape. Ştii... chiar eram aproape. Când m'am întors să plec, soarele meu răsărea mândru. Ahh, l'am pierdut şi azi!

...

Ce vis ciudat! Parcă mă îndeamnă să nu renunţ.
Da, azi n'am să renunţ! Azi o să zbor până mi se rup aripile. Şi când o să cad, o sa cad chiar în braţele succesului.

Toamna iubirilor

2008-03-13T13:30:00.005+02:00

Se cern sub razele de soare,
Pierdute în toamnă târzie,
Aceleaşi lacrimi dulci, de sare,

Ce se revarsă din iubire.

Şi nu'nţelegi dacă te doare

Sau dacă aşa îţi stă în fire,

Să mergi cu paşi mărunţi, agale,

Pe vechiul drum spre amintire.

Te temi de zâmbete, de şoapte,
Te sperii gândind că iubeşti.

Miros plăcut a fructe coapte

Iubirile copilăreşti.

Curg lacrimi de argint în noapte

Peste scrisoarea ce'o citeşti,

Nu vei simţi că vântul bate

Şi nu vei şti să te fereşti.

Dar pulberi grele de zăpadă

Se vor aşterne într'o zi

Şi vei fugi, să nu se vadă

Că amintirile sunt vii.

Dar tu alergi. Şi ea aleargă.

Cândva, vă veţi reîntâlni,

Veţi sta ascunşi pe'aceeaşi bancă

Visând la toamna de iubiri.

Nu mă cunoşti

2008-03-13T13:20:00.005+02:00

Te joci cu sărutul morţii,
Zâmbeşti, sau plângi, sau râzi- nu ştiu,

M'aştepţi degeaba, -i miezul nopţii,

Eu nu sunt ce ai vrea să fiu!

Tu m'ai visat un înger blând,

Visezi prea mult în lumea ta,

Dar ai să te trezeşti plângând,

Zdrobit fiind de fiinţa mea.

Un chip de stea în trup de praf

Probabil ai să crezi că sunt.

Aşa să'mi scrii în epigraf,

Ş'apoi să'l pui lângă mormânt.

Draga mea prietenă de nicăieri...

2008-03-13T12:36:00.003+02:00

Mi'aş dori să fii reală, să fii aici lângă mine, să îmi simţi lacrimile şi bătăile inimii. Astăzi a fost o zi ploioasă şi înnorată, iar spiritul meu vesel de ieri, s'a schimbat odată cu vremea... de ce, nu prea înţeleg.

Cred că am început să mă schimb. Mă îngrozesc la gândul că lumea e aşa de mare, eu sunt atât de mică; există o grămadă de drumuri, dar numai unul duce spre fericirea adevărată. Şi mi'e teamă să nu greşesc. Vreau o răsplată bună şi dreaptă pentru părinţii mei, vreau să îl iubesc pe fratele meu aşa cum merită, vreau prieteni! Mulţi prieteni. Adică cunoştinţe. Prieten- mi'ar ajunge numai unul.

Simt nevoia să vorbesc cu cineva care să mă asculte şi care să mă înţeleagă. Nu ştiu care e problema, dar ştiu că aştept un răspuns, o părere, un sfat...

Uneori, am impresia că uit ce inseamnă bucuria lucrurilor simple: să privesc cum plouă, să miros o floare, să mă plimb, să iubesc... Ce nedrept mi se pare totul! Eu pot să fac orice, pe când alţii nu au putut niciodată să privească cum plouă, sau să asculte briza ondulată a mării, sau să se plimbe altfel decât într'un cărucior cu rotile. Ironia sorţii... fiecare se plânge pe el, în loc să se gândească la faptul că alţii niciodată nu vor putea avea nici măcar atât...

De ce mă gândesc la lucrurile astea? Aş vrea să mai găsesc pe cineva, la fel ca mine, care să se întrebe de ce, căruia să îi pese mai mult decât le pasă altora, o persoană care să zâmbească tuturor, chiar dacă sufletul plânge.

Cred că am găsit şi problema, recitind ce am scris. Mi'aş dori un prieten.

Îţi mulţumesc, prietena mea de nicăieri, că m'ai ascultat cu atâta atenţie şi interes. Poate cândva, te vei materializa... Eu încă te aştept:)

Bungee-jumping cu coarda vieţii

2008-03-10T09:53:00.002+02:00

Şi tu crezi că poţi să te arunci oricând... Şi crezi că o să uiţi de tot atunci când vei zbura, crezi că o să te simţi liber, chiar dacă zaci în chingi.
Eşti orb, nu vezi în ce prăpastie vrei să te arunci?
Eşti surd! nu vrei să auzi sunetul ăsta rece care te cheamă spre nicăieri?
Eşti mut... nu vrei să imi vorbeşti...

Nu mă asculţi. Tu vrei să faci bungee-jumping cu coarda vieţii. Ai grijă să nu se rupă chingile. Ai grijă de unde vrei să te arunci, şi mai ales... ai grijă unde vrei să cazi.

Iar dacă asta vrei să faci, simte...

E prea frumos afară...

2008-03-05T09:54:00.004+02:00

O zi prea frumoasă ca să fie perfectă... E soare şi vântul adie. Privesc totul dintr'un autobuz vechi, care merge pe vechiul lui drum... niciodata nu schimbă traseul. Niciodată nu'şi schimbă pasagerii. Pentru el, toate anotimpurile sunt la fel...

Nu există primăvară. Nu există soare. Nu există iubire şi nici lacrmi.

Eu de ce să plâng? De ce să îmi pese dacă afară bate vântul, sau dacă e soare..? De ce îmi pasă de tine?

E frumos afară. Şi ce dacă? E prea mult... e prea puţin. E la fel.