blog cu feeling

Today, is the beginning of my new life!

noreply@blogger.com (Happilici) — Sun, 10 May 2009 10:37:00 +0000

Today is the beginning of my new life.

All good things that give me comfort and joy come to me today.
I am starting new today.
I am grateful to be alive, healthy, and full of joy.
I see beauty all around me.
I live with passion and purpose.
I take time to laugh and play everyday.
I am awake, energized, and alive!
I am focused on all good things in life and give thanks for them.
I am at peace and harmony with everything.
I feel the love, the joy, the abundance everywhere!
I am free to be myself.
I am magnificence in human form.
I am the perfection of life.
I am grateful to be me.

Today is the best day of my life!

http://www.youtube.com/watch?v=Z_pprRb1w1A

i belive we place our happiness in other's people's hands...

noreply@blogger.com (Happilici) — Tue, 17 Mar 2009 13:04:00 +0000

Oare de ce nu pot să fiu fericită? Un lucru greu de crezut este faptul că fericirea mea este foarte uşor de obţinut, dar din păcate, încă nu am învăţat cum să mă fac singură fericită. Lucrurile care îmi umplu ochii şi inima de zâmbet nu se află în puterea mea. Sunt dependentă de fericirea celor din jurul meu, de zâmbetul lor, de dragostea lor... Am nevoie de înţlegere şi de sentimente, am nevoie de lacrimile lor, de adevăr, de puritate.

Am nevoie de zilele cu soare şi de valurile mării. Aş vrea să văd toţi copiii din lume fericiţi, aş vrea să plouă într-o zi de vară şi să îmi ude toate hainele, să îmi strice părul, sa îmi curgă rimelul... şi să râd! Să mă bucur atât de mult pentru fiecare picătură de ploaie care îmi gâdilă obrazul!

Vreau mai multe curcubee şi nisipul de la mare mai fierbinte! Vreau să îmi văd familia şi prietenii mulţumiţi, fericiţi.

Vreau iubire...

Îl vreau pe el...

Ştiu că pentru lume sunt doar cineva; dar mi-aş dori să simt mai des că pentru cineva... eu sunt întraga lume.

Vreau să fiu fericită. Vreau să învăţ să fiu fericită. Merit să fiu fericită.

Semnat, HAPPILICI

Cât?

noreply@blogger.com (Happilici) — Fri, 06 Mar 2009 14:33:00 +0000

Sunt curioasă, câtă răutate pot să merit din partea ta?

Cât de puţin poate să îţi pese de mine, şi mai ales, cât de mult poţi să te bucuri atunci când eu plâng?

Cât de puţin poţi să te bucuri de omul care întotdeauna a vrut doar să te facă să zâmbeşti, să fii fericit?

Cât de puţin poţi oare să mă apreciezi?

Cât de puţin mă iubeşti?

Cât de mult îţi doreşti să pleci şi să mă laşi în urma ta, să mă priveşti de sus, să mă tratezi cu indiferenţă, să îmi furi orice speranţă?
Cât de puţin crezi tu că merit?

Cât crezi că pot să mai rezist?

Prima leapşa pentru mine:x

noreply@blogger.com (Happilici) — Tue, 25 Nov 2008 14:04:00 +0000

Am fost tare fericită să primesc prima leapşa de la DreamerGirl, un joc în care mi se cere să aleg trei momente pe care să le pot retrăi ori de câte ori doresc.

Aşa că am dat un search prin amintirile cele mai frumoase şi m-am oprit la:

-perioada în care nu îmi păsa cât e ceasul, pentru că aveam tot timpul din lume la dispoziţie (sau cel puţin aşa credeam atunci)- copilăria. Aş vrea să simt iarăşi fericirea de atunci, aş vrea să ma joc de-a v-aţi ascunselea de dimineaţa până seara, aş vrea să îi văd pe ai mei râzând cu poftă când făceam câte o gafă şi mi-ar plăcea să mai fiu din nou croitoreasa cea mai pricepută pentru păpuşile mele, sătule probabil de atâta machiaj cu carioca şi cafele din apă şi pământ

-momentele în care nu eram conştientă că în jurul meu există răutate şi oameni falşi, acea perioadă când credeam că sunt cea mai norocoasă persoană din lume pentru că am cei mai buni prieteni

-ciocolată cu rom şi gumiţă Turbo la 50 de lei, ou Kinder cu surpriză de-aia galbenă şi pufuleţi

Într-un cuvânt... copilărie. Cea mai frumoasă perioadă din viaţa unui om.

Fericire pe stânci

noreply@blogger.com (Happilici) — Tue, 25 Nov 2008 13:26:00 +0000

Aş vrea să spun că sunt copil. Şi totuşi, nu-s.

Se întâmplă des să simt că nu mai ştiu să visez; vreau să zbor, dar din negură apare îngerul întunecat care îmi taie aripile de fluture.

Câtă nevoie simt să urc pe stânci şi să privesc marea, ştii? A învăţat cântece special pentru mine şi îmi cântă de fiecare dată când valul i se sparge la ţărm. Îmi place să o privesc de acolo de sus, de pe stâncă. Îmi place să o ascult. Şi când îmi spune că e singură... o contrazic. Şi cânt şi eu cu ea.

E prietenă bună şi are grijă de sufletul meu. Nu m-a trădat niciodată, nu m-a minţit, iar când îi vorbesc... mă mângâie cu o briză caldă, şoptindu-mi că mă înţelege.
Ce suflet fericit am!

Dar când cobor de pe stâncă, aş vrea să fiu din nou copil. Şi totuşi... nu-s...

Scrisoare

noreply@blogger.com (Happilici) — Thu, 13 Nov 2008 12:18:00 +0000

Iubite, simt că totul trece. Simt că viaţa aleargă şi ne târăşte după ea. Suntem legaţi de mâini şi de picioare, aşa că nu putem face nimic ca să îi schimbăm traseul. Ne târăşte pe unde vrea ea... Câteodată, ne târăşte prin pietre, prin noroi... Câteodată, ne duce la mare... Alteori, spune ceva. Şi Doamne, ce limbă ciudată vorbeşte! Ar trebui să fii atent, iubite, la ce are să îţi spună. Poate că nu vei înţelege din prima, dar ea cu siguranţă va mai repeta.
Îţi place viaţa, dar uneori te gândeşti că e prea aspră, ţi-ai dori să te lepezi de ea. Dar să ştii că nu îţi doreşti bine. Viaţa ta, aşa cum este ea, să ştii că îşi doreşte foarte mult să nu te facă să suferi, ar vrea să te plimbe doar pe unde îţi place ţie.

Câteodată, apucă pe un drum pietros, dar nu cu rea intenţie. Pur şi simplu se rătăceşte. Să ştii că ai putea să o mai ajuti uneori să te ducă acolo unde vrei tu. Dacă nu găseşte traseul potrivit, ajut-o.

Fii mai fericit, iubitul meu! Ceea ce simţi tu în sufletul tău zi de zi este hrana vieţii tale. Hrăneşte-o cu bunătate, cu iubire, cu zâmbete. Încearcă să îi vorbeşti, iubite, dacă simţi că nu vă mai înţelegeţi. Sunt sigură că te va asculta.

Preţuieşte-ţi viaţa, pentru că e una singură. Altă dată, nu vei mai avea ocazia să faci ceea ce îţi doreşti să faci. Preţuieşte-ţi viaţa!

Şi acum, ca o paranteză, scumpul meu... Ai vrea să fiu eu viaţa ta? Promit că o să caut cele mai frumoase căi pentru noi.

Te iubesc.

The secret

noreply@blogger.com (Happilici) — Thu, 30 Oct 2008 15:11:00 +0000

click it!

Nu ştiu cu ce să-ncep...

noreply@blogger.com (Happilici) — Thu, 30 Oct 2008 14:29:00 +0000

Tu simţi vreodată că ai atât de multe de spus şi totuşi nu ştii de unde să începi? Eu mereu simt asta. Simt că îmi fierbe sângele în vene şi mi-aş dori să spun tot ce mă doare, aş vrea să ţip, ca să fiu sigură că m-ai auzit. Aş vrea aşa de mult să plâng... şi totuşi, nu curg lacrimi... Îmi este frică, nu ştiu dacă ascund aşa de bine ceea ce simt. Mi-e teamă de ce va zice lumea dacă mă va cunoaşte cu adevărat.

Ţie ţi se întâmplă să nu te înţelegi? Să nu ştii de ce simţi ceea ce simţi? Ţi se întâmplă să fii nesigur?

Eu simt adesea o tristeţe care mă doboară, e mai tare decât mine şi iese mereu la suprafaţă. Mă contrazic aşa de des, încât nici nu mai ştiu care e adevărul din adâncul inimii mele.

Mi-e teamă de mine. S-au adunat prea multe rele în sufletul meu mic... Atât de multe, încât nu ştiu cu ce să încep...

Viaţa mea

noreply@blogger.com (Happilici) — Fri, 24 Oct 2008 20:36:00 +0000

Viaţa e făcută din nimicuri. Nimicurile alea care contează atât de mult pentru suflet!

Câteodată, suntem fericiţi, alteori suntem atât de trişti încât nu vrem să ne mai gândim la nimic.

Stiţi ce înseamnă pentru mine viaţa?

Zâmbetele celor dragi mie, iubirea lui, înseamnă ploaia de dimineaţă care îmi strică freza îmbibată de fixativ şi soarele care mă mângâie vara pe spate. E toamna şi iarna şi vara.

E petrecerea aia fără sfârşit şi rimelul care a inceput să curgă, e muzica pe care o ascult , este cel mai frumos dans.

Îmi place să cânt, şi să visez, îmi place noaptea, îmi plac vrăbiuţele care îmi cântă zi de zi sub fereastră, îmi place sinceritatea.

Viaţa mea însamnă putere, convingere, puritate. Este adevăr.
Viaţa mea înseamnă fericire!

Tablou de Bucureşti

noreply@blogger.com (Happilici) — Sat, 11 Oct 2008 07:59:00 +0000

Ce întunecat îmi pare Bucureştiul ăsta... E trist. Este asemeni unui bătrân obosit de viaţă, care deşi mai poartă o sclipire în ochii plânşi, ar vrea parcă să moară...

Un bătrân fără viitor, fără nepoţi, înconjurat de suflete rele şi multe gunoaie...

Bucureştiul este o îmbinare fără armonie a geamurilor înalte de sticlă, fumurii, şi clădirile vechi, cu tencuiala căzută.

E iarba din parc pe care toţi o calcă fără milă şi florile ofilite din glastrele de pe pervaz.

Este sărăcie.

E lipsă de respect.

E mizerie.

E durerea din ochii copilului de la colţul străzii şi răutatea din buzunarul celui din bmw.

Bucureştiul este frica zilei de mâine.

Ruşine să le fie copiilor lui!

Aţipire

noreply@blogger.com (Happilici) — Thu, 09 Oct 2008 12:16:00 +0000

Mă pierd între vis şi realitate, între noapte şi zi, alerg după stele, mă zbat... Mă pierd...

Închid ochii. E întuneric aici. Doar chipul tău pot să-l zăresc printre umbre, doar tu eşti acolo. Eşti tu mereu, doar tu, cu acelaşi zâmbet şiret, cu acelaşi miros dulce şi aceiaşi ochi blânzi, în spatele cărora se ascunde imensitatea de gânduri.

Poate sună ciudat, dar când închid ochii... te văd. Şi văd tot ce e în tine, tot ce ascunzi, îţi văd tristeţea, şi inima... Da, îţi văd inima... Şi văd că porţi dragoste cuiva. Oare... mie, iubitule?

Nu mi-e clar.

Ce vag e totul în întuneric. Nu suport momentul ăsta de aţipire. Nici vis, nici realitate...

Dragă iubite,

noreply@blogger.com (Happilici) — Sat, 04 Oct 2008 15:04:00 +0000

Nu am să-ncep cu "te iubesc" ca-n fiecare seară,
În seara asta nu-mi eşti drag şi-am inima amară.
În seara asta plâng, la fel ca şi aseară,
Precum o lumânare cu lacrima-i de ceară.

Mi-eşti mult prea drag, iubite, şi tremur, şi mi-e frică,
Şi simt că-n lumea asta mare, eu totuşi sunt prea mică;
Este ciudat că nu auzi în noapte inima cum strigă,
Doar ochii tăi vor mai putea durerea să mi-o stingă.

E cam târziu sa-mi spui acum că mă iubeşti, şi totuşi eu aştept,
Dar timpul vieţii fuge nebuneşte. Iubite, să nu fii prea lent.
Îţi spun că totul trece, şi când o zic îmi sare inima din piept,
Aş vrea să fug şi să te uit, dar nu pot să te pierd!

La mulţi ani, copile!

noreply@blogger.com (Happilici) — Thu, 05 Jun 2008 07:07:00 +0000

La mulţi ani de 1 iunie (cu o mică întârziere)!
La mulţi ani mie, pentru că sunt un copil. Ce dacă încep să mă gândesc la lucruri la care nu ar trebui să se gândească un copil? Ce dacă încep să îmi fac griji? Şi ce dacă mă gândesc la viitor?
Poate că tocmai asta e frumuseţea vieţii. Să începi drumul ăsta spre maturitate, să ajungi la maturitate, dar să nu uiţi nicioată de copilul din tine.
Să te joci cu el de fiecare dată când îţi cere, să îl asculţi cu atenţie când are o supărare, să fii prieten cu tine cel de demult, copilul care bătea mingea fericit în faţa blocului...
La mulţi ani ţie!

Gânduri...

noreply@blogger.com (Happilici) — Wed, 28 May 2008 20:21:00 +0000

Câte gânduri...

Mă tem şi eu de ele. Dar tu, cel care mă ascultă pentru întâia oară? Sau cel care mă ascultă întâia oară cu atenţie. Tu nu te temi de gândurile mele?

Oare de ce mai stai aici, în faţa mea, şi mă asculţi? Îţi place să mă asculţi?

Oare ce gândeşti despre mine? Când te întreb asta... îmi zâmbeşti. De parcă ar fi trebuit să ştiu deja cum sunt pentru tine. Dar nu ştiu. Probabil tocmai pentru că nu sunt aşa cum crezi... Şi totuşi, sunt exact aşa cum crezi.

Dar eu ce gândesc despre mine? Oare gândesc..?

Nu gândesc... pentru că de la o vreme, îmi place mai mult să visez şi să mă joc cu gândurile...

Aujourd'hui... ma maman m'a fait mourir

noreply@blogger.com (Happilici) — Sat, 24 May 2008 06:38:00 +0000

http://www.youtube.com/watch?v=yfY1ATKobPw&feature=related

Iubirea dracilor

noreply@blogger.com (Happilici) — Fri, 23 May 2008 08:18:00 +0000

E iar amurg la geamul meu de flori,
E noapte rece, iar vântul tremură sub nori,
Mi-e teamă de furtună şi de ploi,
De tine îmi e teamă. Şi plâng, căci mă-nfiori.

-Iubita mea, nu plânge, te ador!
-Ce tot vorbeşti, tu, drace? Ce ştii tu de amor?
Ridică-te şi pleacă, tu vii din lumea lor,
Iar buza mea ucide pe cel nemuritor.

-Ce suflet strâmb şi crud ascunzi după cortine,
Mă minţi cu ochii dulci, mă mint mâinile fine...
Nu te mai vreau de azi, să pleci de lângă mine
Pentru că eu sunt drac, dar nu mai drac ca tine!

Mi-era dor...

noreply@blogger.com (Happilici) — Thu, 22 May 2008 06:12:00 +0000

Mi-era dor să mai scriu ceva pe blog...
Am mai incercat zilele astea, dar nu am avut inspiaţie. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine, o săptămână în care nu am scris nimic înseamnă enorm.
Mă schimb... şi dacă mă schimb, ce? Dacă mă schimb, nu pot să scriu în continuare? Ba da, pot. Şi am să scriu.

Nebuna din troleu

noreply@blogger.com (Happilici) — Wed, 14 May 2008 06:18:00 +0000

Eram ieri în acelaşi troleu care mă poartă-n braţe până la liceu. Alături, un băieţel bosumflat se ascundea după fusta bunicii, spunându-i că "aia" se tot uită la el şi "râde ca proasta". Bătrâna îi zâmbeste dulce şi îi spune: "Las-o mamă, nu vezi că e nebună?"

Mă uit spre "aia", iar ea se uită spre mine. Într-adevăr, lume, e nebună. O formă a nebuniei pe care şi voi o înţelegeaţi cândva. E nebună de fericire...

Ce boală frumoasă... Ea s-a blocat cu zâmbetul pe buze. Şi râde în neştire, e aşa fericită încât nici nu îi pasă că toţi o privesc şi se întreabă ce o fi păţit "săraca de ea".

Taci, taci! Nu îţi vărsa şi tu veninul în lumea ei, fiinţă cu suflet rece! Las-o să se bucure de viaţă. Nebuni sunteţi voi, cei care nu o înţelegeţi!

Prea mulţi oameni...

noreply@blogger.com (Happilici) — Thu, 08 May 2008 06:17:00 +0000

Am doar o foaie şi un pix
Să scriu tot ce gândesc.

Şi nu-mi ajunge doar un pix,

Pe foaie nu pot să gândesc.

Şi astăzi pot, şi am şi timp

Să desenez cuvinte,

Dar ca şi om, nu mai e timp,
Şi nici nu ştiu cuvinte.

M-aş zugrăvi pe mine azi

Cu sufletul şi mintea,

Dar omul n-are suflet azi

Şi-i este obosită mintea.

Corcoduşe

noreply@blogger.com (Happilici) — Wed, 07 May 2008 06:20:00 +0000

Mai devreme, am văzut un copac... avea corcoduşe.
M-am întins şi am cules câteva, şi mi-am adus aminte. Cu tine am mâncat prima dată corcoduşe anu' ăsta...

Perfect nu există...

noreply@blogger.com (Happilici) — Tue, 06 May 2008 09:28:00 +0000

Dacă soarele nostru ar apune vreodată,
Să nu cauţi alt soare, să nu vrei altă fată,
Să nu pleci în trecut, să nu mă uiţi niciodată,
Eu n-am să te uit…

Dar îmi e teamă, mai stau şi gândesc,
Fericirea e totul, lângă tine-o găsesc,
Lânga mine-o găseşti, totul este perfect,
Dar perfect nu există…

Umbre cu suflet sunt toţi pe pământ,
Noi suntem altfel, un suflet şi-un gând,
Împreună un cântec. Îi auzi fredonând?
Eu îi aud…

Paştele

noreply@blogger.com (Happilici) — Mon, 28 Apr 2008 17:32:00 +0000

Nu sunt o persoană religioasă, şi nici cu credinţa nu mă omor prea tare, dar anul ăsta... chiar am simţit că e sărbătoare.
De obicei, Paştele era un motiv de cumpărat bere şi seminţe şi de ieşit la o bârfă sau la o petrecere. Era o zi ca oricare alta, singura excepţie fiind faptul că aveam un motiv bun să mergem la distracţie.
Dar anul ăsta a fost altfel. Poate pentru că l-am făcut la ţară, iar acolo se zice că sunt păstrate mai bine tradiţiile.

Am făcut tort (bine, a fost un experiment cam eşuat, dar intenţia contează:D), am ajutat la făcut prăjituri, am trecut şi pe la biserică, am fost împreună cu familia... Totul a decurs exact cum ar fi trebuit.

Sunt frumoase sărbătorile...

Problema gunoaielor

noreply@blogger.com (Happilici) — Thu, 24 Apr 2008 10:56:00 +0000

Cică "aruncă-ţi hârtia la coş"...
Să ştii că eu aş arunca-o la coşul de gunoi întotdeauna. Păcat că imediat după ce mă hotărăsc că trebuie să arunc ceva, vine întrebarea: "auzi, da' coşul unde e?"

Sunt penibile campaniile astea cu "păstraţi oraşul curat", "nu aruncaţi gunoaiele pe jos"
şi alte exemple de genul...

Păcat de oamenii cu intenţii bune, care chiar sunt hotărâţi să facă ce trebuie, oameni pregătiţi pentru civilizaţie şi respect...

Mesaj pentru ăştia de la primării: puneţi, mă fraţilor, mână de la mână şi mai plantaţi si voi nişte coşuri de gunoi prin capitală...
Şi dacă vă plictisiţi stând toată ziua în scaunul de primar, vă recomand un site să jucaţi un joc:
http://www.orasulcuratluna.ro/

În ringul de box

noreply@blogger.com (Happilici) — Tue, 22 Apr 2008 06:03:00 +0000

Astăzi, iar e meci de box.

Într-un colţ, e copilul fericit, nebun, care poate să plângă în voie când doreşte şi cum doreşte, care abia aşteaptă să fie mare, poate să ţipe, să se joace în noroi şi să sară în ce baltă vrea el. Nimeni nu poate să îl oprească. În lumea lui, e invincibil. E cel mai bun.

În celălalt colţ, stă un adult cam posomorât, cam agitat. A început să aibă riduri pe obraji şi în colţul ochilor. Stă încrunat şi gândeşte o problemă. Şi e aşa de absorbit şi de ocupat cu problema lui, că nici nu îşi dă seama că meciul a început.

Copilul, profită de neatenţia adultului, şi îl loveşte din plin cu un zâmbet minunat. Cel mare se bosumflă. Între atâtea probleme ce să caute un zâmbet!? Aşa că adultul se apucă de gândit. Se gândeşte la o schemă ca să scape de copil. Începe să îl atace cu "nu ai voie", "eşti prea mic", "aşteaptă să mai creşti". Auzind acestea, copilul începe să plângă. Îşi doreşte să crească. Ce trist şi neînţeles se simte...

Dar îşi aduce aminte de visul lui. Azi îşi doreşte să învingă, şi ştie că el e cel mai bun. Aşa că îşi recapătă forţele şi atacă din nou. De data asta o să facă o capcană. Sapă repede cu lopăţica o goapă în nisip. E murdar din cap până în picioare, şi nu îi pasă că îl vede toată lumea din sală. Adultul, de la atâtea griji şi gânduri, nici nu a observat, şi îi alunecă piciorul chiar în gropiţa puştiului.

Ce penibil! Să îl vadă toată lumea aşa murdar... Cum o să se ducă el la muncă în halul ăsta? Ce o să zică soţia? Ooff, şi erau şi pantalonii ăia buni, de 200 de dolari... Aşa ceva nu ştiu cum s-a putut întâmpla! Copilul ăsta e un neobrăzat. Trebuie pedepsit.

Dar chiar în momenul ăsta, gongul a bătut. S-a terminat prima rundă. Publicul îi aplaudă pe cei doi, neştiind încă cine ar putea fi câştigătorul.

Dar mai sunt multe runde până la final. Chiar sunt curioasă cine o sa câştige.

Matematica iubirii

noreply@blogger.com (Happilici) — Tue, 15 Apr 2008 09:31:00 +0000

În matematică, totul e simplu. În matematică, întotdeauna 1+1=2, regulile sunt mereu la fel, nimic nu se schimbă, nimic nu se pune la îndoială.

În iubire, e ceva mai complicat să înveţi adunarea asta cu 1...

Sunt două posibilităţi:

- 1+1=1

- 1+1=2

În primul caz, lucrurile stau foarte bine. Matematica iubirii aşa trebuie să fie, iar cei doi trebuie să formeze un întreg, să se completeze.

Mai grav e în al doilea caz. Dacă tu+el/ea=2, păi asta e foarte rău. Înseamnă că fiecare e cu treaba lui, fiecare are drumul lui, nimic nu este comun, nimic împreună... Matematica voastră cam scârţâie...

Fraţilor, învăţaţi să calculaţi... e mai frumos când 1+1=1.